Grinch s-a deghizat în inspector la Antifraudă. Actiune natională de control, în luna cadourilor

0
56

Direcția Generală Antifraudă Fiscală nu vrea să se se bucure de minivacanța acordată bugetarilor. Instituția a anunțat, marți, că în intervalul 30.11 – 04.12.2016 va efectua o acțiune operativă de control la nivel național. “Este începutul unei serii de verificări ce se vor desfășura pe întreg parcursul lunii decembrie, ca urmare a intensificării anumitor activități economice specifice care prezintă riscuri în ceea ce privește manifestarea unor fenomene circumscrise fraudelor fiscale și vamale, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Inspectorii antifraudă vor urmări cu precădere fluxurile de bunuri provenite din achiziții intracomunitare sau din import, în vederea identificării riscurilor determinate de comportamentul fiscal al destinatarilor înscriși în documentele de transport, de proveniență și în documentele vamale. Activitățile de monitorizare și de analiză de risc au fost deja demarate, urmând ca informațiile obținute să fie valorificate pe parcursul acestor acțiuni operative”, precizează DGAF.

În programarea acțiunilor, inspectorii au ținut cont inclusiv de constatările obținute în operațiunile ”Cristal” și ”Helios”, așa că promit să acorde o deosebită centrelor comerciale și zonelor cu risc fiscal semnificativ în care s-au constatat cele mai multe abateri.

Sursa: Telegrama

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here