După șase luni de bâjbâieli administrative, ședințe sterile, promisiuni pompoase și fotografii oficiale cu aer solemn, administrația Chirica a reușit performanța istorică de a transforme reînhumarea unui domnitor al Moldovei într-un episod de logistică provincială demn de un depozit de obiecte pierdute. Grigore Alexandru Ghica, ultimul domnitor al Moldovei și unul dintre reformatorii importanți ai secolului XIX, a fost plimbat prin Iași mai ceva ca un dosar incomod între birourile unei primării incapabile să ia o decizie elementară: unde își îngroapă morții ilustri.
Mai întâi, osemintele au fost ținute luni întregi într-o încăpere a Palatului Culturii, într-o stare de provizorat care spune totul despre felul în care actuala administrație înțelege respectul pentru istorie: mult PR, puțină decență și zero capacitate de organizare. Acum, după jumătate de an de „căutări”, municipalitatea a găsit soluția salvatoare: sicriul va sta la Jandarmerie. Nu într-un mausoleu, într-un spațiu memorial sau într-o necropolă domnească, ci la unitatea militară din Poitiers.
Iașul lui Chirica pare că a inventat un nou concept de patrimoniu: domnitorul în custodie militară.
Într-un comunicat oficial remis presei, custodele Chirica, jupân peste un “oraș monarhic”, vorbește solemn despre „organizarea funeraliilor naționale” și „inaugurarea monumentului”. În realitate, avem imaginea absurdă a unui voievod care a traversat două secole pentru a ajunge, în 2026, depozitat administrativ între o pază de unitate și câteva birouri de instituție publică. Dacă n-ar fi trist, ar fi material excelent de satiră.
Situația spune enorm despre impostura festivistă a administrației locale. La Iași se organizează conferințe despre identitate națională, se țin discursuri patriotarde la fiecare sărbătoare și se lipesc bannere cu „capitala istorică” pe orice gard disponibil. Dar când vine momentul unui gest concret de respect față de un personaj major al istoriei Moldovei, administrația intră în panică birocratică și improvizează ca la mutarea unor mobile vechi.
E greu de spus ce e mai ridicol – faptul că nimeni nu a pregătit din timp un loc de înhumare sau faptul că autoritățile par sincer convinse că mutarea sicriului la Jandarmerie reprezintă o soluție onorabilă. În orice oraș care își respectă trecutul, asemenea ceremonii sunt pregătite ani la rând, cu claritate instituțională și responsabilitate culturală. La Iași, după șase luni, concluzia administrației a fost aceea că „îl țin jandarmii până vedem noi”.
Și poate tocmai aici e esența problemei. Nu neputința administrativă în sine — România e deja imunizată la ea — ci disproporția grotescă dintre discurs și realitate. Primăria lui Mihai Chirica vorbește permanent despre moștenirea istorică a Iașului, dar tratează rămășițele unui domnitor ca pe o problemă de depozitare temporară. Multă ceremonie în vorbe, multă neglijență în fapte.,n fond, Grigore Alexandru Ghica a avut ghinionul suprem: să se întoarcă într-un Iași care își exploatează trecutul turistic, dar nu mai știe ce să facă efectiv cu el.
