Decizie incendiară a magistraţilor din cadrul Judecătoriei Iaşi! Aceştia au decis să îl lase să plece acasă pe profesorul universitar acuzat de viol.
“Instanţa înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Gașpar Corneliu cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, constând în obligaţia impusă inculpatului de a nu părăsi imobilul în care locuieşte. Dispune punerea în libertate a inculpatului Gaspar Corneliu de sub puterea mandatului de arestare preventivă, dacă acesta nu este arestat în altă cauză şi plasarea acestuia în arest la domiciliu, la rămânerea definitivă a prezentei încheieri“, au menţionat ieri judecătorii ieşeni.
Citește și Scandalul care zguduie Iașul! Profesorul acuzat de viol primește o nouă lovitură

Profesorul Corneliu Gașpar, acuzat de viol
Corneliu Gașpar, profesor universitar la Iași în vârstă de 57 de ani, a fost arestat după ce ar fi violat o studentă.
„Pe data de 10 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar Iași au fost sesizați, prin plângere, de către o tânără cu privire la faptul că, pe 9 iulie, în timp ce se afla la o unitate de învățământ din municipiul Iași, pentru a susține un examen, un bărbat de 57 de ani, în calitate de profesor, după finalizarea examenului, ar fi invitat-o în biroul său, unde, contrar voinței sale, ar fi forțat-o să întrețină un raport sexual oral cu acesta. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru viol, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și pentru dispunerea măsurilor legale. Bărbatul de 57 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătorie și Judecătoriei Iași, astfel că instanța a dispus luarea măsurii arestării preventive a acestuia pentru 30 de zile”, au subliniat cei de la IPJ Iași.

Tânăra ar fi fost violată în biroul profesorului după ce ar fi picat un examen. Instituţia de învăţământ superior a luat imediat măsuri, iar Comisia de Etică a decis desfacerea contractului de muncă al cadrului didactic. Acum, rămâne de văzut dacă hotărârea primei instanțe va fi atacată sau dacă va rămâne definitivă, iar Corneliu Gașpar va putea să meargă acasă.