Imperiul familiei lui Costel Alexe: proprietăți și afaceri de milioane de euro pe numele fraților, soției și finului bugetar

0
84

Exact în urmă cu opt ani, Costel Alexe era un simplu consilier juridic la Oficiul de Cadastru din Iași. Pe măsură ce cariera sa a avansat – director la Cadastrul ieșean, două mandate de deputat, șef al Organizației Județene Iași a PNL, ministru, președinte de Consiliu Județean – averea sa, dar mai ales a rudelor apropiate a tot crescut.

Publicația Reporter de Iași a scris în ultimul an mai multe articole care semnalau suspiciuni legate de modul de dobândire a unor proprietăți de către frații și finii săi, precum și de firmele acestora.

Astăzi, DNA a anunțat că va cere Președintelui României încuviințarea efectuării urmăririi penale a lui Alexe care ar fi primit 22 de tone de tablă drept mită, acesta ajungând la firma unei rude.

Averea din acte

Cea mai recentă declarație de avere a lui Alexe, semnată în luna august 2020 în calitate de candidat la șefia Consiliului Județean Iași, conținea trei terenuri extravilane proprietate în mediul rural (toate pe numele soției, Raluca Alexe) și încă unul, concesionat chiar de el, de la Primăria altei comune din județ.

Soții Alexe mai aveau trei apartamente în municipiul Iași, unul fiind achiziționat în 2014, în rate pe 10 ani. Mai erau declarați 170.000 de lei la purtător și 84.000 de euro și 126.000 de lei datorii la bănci. De-a lungul timpului, ieșeanul a fost asociat la câteva firme fără rezultate deosebite, care au fost lichidate.

Pe de altă parte, în paralel cu avansarea pe linie politică a lui Alexe, doi frați, sora și finul său au acumulat averi impresionante, fiind implicați în afaceri din mai multe domenii, cele mai importante fiind cele imobiliare.

Domeniul de la Sculeni

În 2015, Corporex SRL, cu unic asociat soția lui Alexe, a cumpărat un complex de terenuri și clădiri din comuna Sculeni de la Construcții Hidrotehnice SA în schimbul a doar 42.000 de euro. În vara anului trecut, REPORTER DE IAȘI scria că ”Acum, întreaga proprietate e în plin proces de modernizare, investiția fiind de câteva sute de mii de euro. (…) În doi ani, a făcut (familia Alexe n.r.) toate amenajările la un parc tematic întins pe 4 ha, fără să spună care a fost sursa banilor. Ministrul are cai, struți, ponei, păuni, 1.400 mp de construcții la cheie, o piscină în lucru, cort de evenimente, sute de metri pătrați de pavele, grajduri, stive de lemne și hrană pentru animale, totul cifrându-se la cel puțin 700.000 de euro, adăugați valorilor inițiale ale terenului și clădirilor.”

Jurnaliștii din Iași au evaluat valoarea întregii proprietăți la 1 milion de euro.

Cu obiect de activitate ”consultanță pentru afaceri și management”, Corporex nu apare cu bilanț pe site-ul Ministerului de Finanțe pe anii 2018 și 2019, iar în 2017 a avut cifră de afaceri de 96.000 de lei. Alexe nu a răspuns întrebărilor publicației despre modul în care au fost făcute amenajările.

Multiple contracte cu edili PNL

În calitate de persoane fizice, unul dintre frații și cumnatul lui Alexe au deținut apartamente în București, pe care le-au vândut, al doilea având mai multe imobile în Iași și comuna Miroslava. În plus, toți (inclusiv Costel Alexe) au luat în concesiune terenuri într-o zonă pitorească de lângă Iași, o parte începând să-și construiască vile, potrivit Reporter de Iași.

Fratele Florin Alexe are o firmă de cadastru, Moldavia Topo Cad SRL, care încheie pe bandă rulantă contracte cu primării de la țară, îndeosebi conduse de primari PNL. Și Corporex, societatea soției lui Alexe, a semnat astfel de contracte în trecut într-o comună cu edil liberal care ulterior a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru ilegalități cu terenuri. Timp de câțiva ani, Corporex și Moldavia Topo Cad au funcționat într-un sediu imens și ultracentral din municipiul Iași.

Alt frate, Mihai Alexe, a concesionat recent zeci de hectare de pășune într-o comună cu primar PNL și este unic asociat la două firme – Smart Ideas 2013 și Public Ourdoor SRL – care activează în domeniul publicității outdoor, concesionând, mai ales de la primării liberale, suprafețe de teren pentru amplasarea de panouri.

Cele două firme de publicitate, potrivit celor mai recente bilanțuri existente pe site-ul Ministerului de Finanțe, au raportat 72.000 lei profit în 2018 în cazul Smart Ideas și 261.000 lei, aferent anului 2017, pentru Public Outdoor.

Sora, proprietarul ziarului liberal de la Iași

Sora Adina și cumnatul Ionuț Dura au vândut vile de 2 milioane de euro în Miroslava, printr-o firmă în care dețineau 44%, a scris REPORTER DE IAȘI în 2019. Ulterior, familia Dura a intrat într-o altă firmă și, imediat, a demarat un nou proiect imobiliar: 118 apartamente în aceeași localitate.

În ceea ce îl privește pe finul lui Alexe, angajat la Cadastru, acesta ridică o pensiune din fonduri europene pe un teren al soției lui Alexe. ”Ionel Panainte e simplu registrator la Cadastru, dar își face în paralel casă de 120 mp la Bucium și o pensiune de 750.000 de lei, două treimi din sumă fiind bani europeni. (…) Costel Alexe neagă că pensiunea ar fi a lui, deși e pe terenul său și cererea inițială de finanțare a fost făcută de soția lui”, au explicat jurnaliștii din Iași.

Cercul apropiat de fostul ministru este utilizat și în scopuri politice. În 2019, frații Florin și Mihai au împrumutat un donator al PNL cu 150.000 de lei, iar sora lui Alexe a preluat firma care administrează pulsuliesean.ro, oficiosul PNL Iași. Această firmă are sediul într-unul dintre imobilele din domeniul de la Sculeni aflat pe numele soției lui Alexe.

Ziarul de Iași a dezvăluit că soții Alexe ar fi divorțat cu puțin timp înainte de anunțul făcut de DNA referitor la anchetă, dar fostul ministru al Mediului nu a răspuns la întrebările G4Media.ro pe această temă.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here