Un grup de 10 persoane, va porni să străbată o porțiune din cea mai spectaculoasă drumeție din România, pe Via Transilvanica – Terra Saxonum, în perioada 18 – 23 iulie 2022, pe ruta: Biertan – Copsa Mare – Noul Sasesc – Malancrav – Criș – Stejarenii – Sighișoara – Vulkan, însumând cca. 50 km.
De vârste diferite, condiție fizică diferită, cunoștințe diferite, membrii grupului pornesc la drum deciși să își depășească limitele, să facă imposibilul posibil, să scrie mergând pe cale povești, angajându-se într-o competiție cu propriile limite, cu experiențe noi care le vor vorbi despre solidaritate, toleranță, curaj, încredere, depășirea fricilor și despre cine sunt cu adevarat. Via Transilvanica – „Drumul care unește” este despre prietenie, despre simplitate, despre limite și depășirea lor, despre atașamente și cum poți să scapi de ele, despre viața fără griji și despre cât de puțin ai nevoie ca să fii fericit, despre povara bagajelor nefolositoare pe care le purtam cu noi și despre renunțarea la tot ce e inutil, o călătorie pentru minte, trup și suflet, singura competiție fiind cea cu persoana proprie.
La finalul călătoriei participanții vor fi invitați să povestească cum e să ieși din zona de confort, să faci ceva ce nu ai mai făcut niciodată, să ai curajul să spui cum a fost când a fost greu și ce ai învătat. Nu e ușor să fii diferit, să te simți neînțeles, neajutorat, altfel. Lumea, însă, are nevoie să i se arate că se poate și ca nimic nu e imposibil. Că se poate trăi cu o dizabilitate, se poate depăși depresia, se poate trăi fără sare, există viață după cancer, se poate, de fapt, trăi mai bine chiar dacă ai trecut prin ce e mai rău. Orice reușita merita povestită. Orice înfrangere este o lecție care te întărește.
50 de kilometri strabatuti la pas pe Via Transilvanica
Activitatea se desfășoară în cadrul proiectului „Storytelling That Moves People”, un proiect de incluziune implementat de Asociația Creștin – Umanitară Slujirea Vietii Iași și parteneri și cofinantat din bugetul Primariei Municipiului Iași, prin mecanismul de finanțări nerambursabile, conform prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.
“Via Transilvanica este împărțită în șapte regiuni istoric-culturale: Bucovina, Călimani, Terra Siculorum, Terra Saxonia, Valea Mureșului, Terra Daco-Romana și Valea Cernei. Traseul se mai împarte și în cele zece județe pe care le străbate: Suceava, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Brașov, Alba, Sibiu, Hunedoara, Mehedinți și Caraș-Severin. Am optat pentru Via Transilvanica, zona saseasca pentru ca relieful este mai domol, fara zone montane, iar in cazul drumului de carute prin paduri, găsim suficiente rute alternative de ocolire.
Orientare: traseul VT este marcat în culorile specifice: portocaliu și alb (săgeată portocalie pentru direcția Drobeta Turnu Severin și albă pentru direcția Putna). Marcajul specific este un T portocaliu, într-un cerc de aceeași culoare, pe un fundal alb. Trecerile de drumeți (pietoni) vor fi semnalizate cu tăblițe specifice, la fel ca avertismentele întâlnite pe traseu. La fiecare kilometru, o bornă kilometrică din andezit, cu logoul VT și o sculptură (realizate de sculptori studenți) ne va arăta kilometrul la care ne aflăm și faptul că suntem pe drumul cel bun”, a declarat Daniela Cadar, presedinta Asociatiei Slujirea Vietii si initiatoare aacestei actiuni.
Terra Saxonum
Despre sași, istoria ne spune că au fost chemați în Transilvania de regii maghiari. Au adus cu ei principii de organizare pe vecinătăți, au rânduit agricultura în sistem trienal (doi ani se cultivau două culturi diferite, apoi în al treilea an, pământul era lăsat să se odihnească), foloseau bisericile ca adăpost în caz de invazie, iar atunci când se luau decizii importante ale comunității, sașii votau fiind toți egali în drepturi. Sașii sunt o populație de origine germană, colonizată de către regii unguri în Transilvania. Se crede că locul de origine al sașilor ar fi fost Flandra sau un ținut din apropierea Mării Nordului, în timp ce alții au venit din regiunea Rinului de mijloc sau din Luxemburg.
Nu se știe data exactă la care au fost colonizați în Ardeal pentru că actele lor cele mai vechi s-au pierdut în timpul Marii invazii tătare din anul 1241. Se știe sigur că au început să vină în părțile noastre în vremea regelui ungur Geza al II-lea ( ), care le-a acordat privilegii. Primele grupuri proveneau din teritoriile germane de la vestul Rinului, de pe Mosela. Erau flamanzi, valoni sau franconi. Documentele vorbesc despre flandrenses, teutonici, saxoni, dar ultima dintre denumiri s-a generalizat asupra întregii populații germanice. Alți sași au continuat să vină în timpul domniei regilor unguri Bela al III-lea și Andrei al II-lea. Pentru a fi stimulați să rămână pe loc și să dezvolte economic sudul Transilvaniei, sașii au primit privilegul de a stăpâni fundus regius (pământul regal), întărit prin bula de aur a sașilor. În baza acestor privilegii, coloniștii sași puteau folosi pământul fără restricții, fiind vorba atât de bogățiile solului cât și ale subsolului. Erau scutiți de taxe vamale pe tot teritoriul regatului, puteau ține târguri fără să plătească vamă, aveau acces la exploatările de sare. Mai târziu, vor beneficia și de dreptul de bate monedă proprie, drept de depozit pentru comerțul cu Ţara Românească, iar de la 1376 au primit dreptul de a organiza meșteșugurile în bresle. Comunitățile săsești beneficiau și de privilegii administrative, judecătorești și religioase, în schimbul obligațiilor militare și fiscale față de coroana maghiară. După ce s-au așezat și s-au stabilit în Transilvania, treptat, au început să se constituie scaunele săsești: Orăștie, Sebeș, Miercurea, Sibiu, Nocrich, Cincu și Rupea și ulterior cele două Scaune Mediaș și Șeica și Sighișoara. Cele 10 scaune din sudul Transilvaniei, împreună cu districtele Brașov și Bistrița, au format în secolul XV Universitatea Săsească (în latină Universitas Saxorum ), adică o unitate administrativă cu putere asupra tuturor comunităților săsești din fundus regius, începând din Comunitatea săsească era renumită pentru unitatea în care conviețuia.
Turnul slăninii, care apare în aproape fiecare sat cu biserică fortificată este un exemplu de loc în care toată comunitatea își depozita proviziile pentru iarnă. Turnul se deschidea duminica sau sâmbăta, iar oamenii își luau merindele de acolo pentru o săptămână, fără a se atinge vreunul de slănina altuia.
Aida POPA
