În premieră la Teatrul Național Iași, spectacolul-lectură „Oglinda”, un text scris și montat de Nic Ularu

0
45

Luni, 27 mai, de la ora 19:00, la Sala Teatru³ a Naționalului din Iași, va avea loc, în premieră, spectacolul-lectură „Oglinda”, un text scris și montat de Nic Ularu, cunoscut scenograf, regizor și dramaturg român, stabilit în Statele Unite ale Americii. Lectura este oferită de actorii Constantin Pușcașu și Călin Chirilă. Spectacolul continuă proiectul Lecturi³, inițiat de Teatrul Național Iași, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași și revista „Alecart”. Fiecare spectacol-lectură poate fi vizionat gratuit, în limita locurilor disponibile din sală.

 Un text ancorat în actualitate, o oglindă a unei lumi sub dominația fanatismului și  violenței, așa cum declară autorul: „Trăim cu toții vremuri tulburi, în care mișcările de extremă stânga și de extremă dreapta, cele Neo-Naziste și supremaciste din America și Europa își revigorează și reinventează organizațiile.

Războaiele din Ucraina și Gaza au polarizat și mai mult societatea contemporană, iar violența creează violență, ură și terorism. Din pacate,  istoria se repetă, iar memoria colectivă a ororilor trecutului pare că a dispărut. Oglinda noastră a devenit ecranul computerului, al telefonului sau al televizorului. Ne asumăm, fără să punem întrebări, o realitate manipulată și distorsionată. Dialogul pare că a dispărut și este înlocuit de fanatism, amenințări, ură și violență, prevestind un viitor incert al umanității.”

Regizorul nu se află la prima întâlnire cu artiștii Teatrului Național ieșean.Pe aceeași scenă a Teatrului³, Ularu a montat alte două texte care îi poartă semnătura: „Hieronymus” (2014) și „Schimbarea” (2015).

 Nic Ularu a fost distins cu prestigiosul premiu OBIE pentru realizări remarcabile în teatrul Off-Broadway din New York,  și are o bogată activitate ca dramaturg, scenograf și regizor în SUA, Asia și Europa, inclusiv în teatre din Suedia, Irlanda de Nord, Țările de Jos, Marea Britanie, Hong Kong și România.

Activitatea sa recentă ca dramaturg și regizor include producții la teatrul LaMaMa – New York, „O” Teatret – Suedia, Teatrul Richard Burton din Cardiff – Marea Britanie, Teatrul Național din Iași  și Teatrul Național din Cluj.

Pe lângă activitatea internațională ca dramaturg și regizor, Nic Ularu este scenograf de teatru, film și TV. În 2007, a fost desemnat de către Institutul de Tehnologie Teatrală din Statele Unite (USITT) ca designer și curator principal al Expoziției Naționale a SUA, la Expoziția Internațională Quadrenniala de la Praga.

De la stabilirea în America, în 1997, scenografiile semnate de Nic Ularu au apărut în toate expozițiile naționale ale SUA. Nic Ularu este profesor de teatru la University of South Carolina, Columbia, SUA.

Distincții și premii:

• 2014 Grand Prix la Festivalul Internațional de Teatru Slavija, Belgrad, Serbia

• 2013 și 2024 Fulbright Senior Specialist Award

• 2008 Director de programe – Comisia de Scenografie a Organizației Internaționale a Scenografilor, Tehnicienilor și Arhitecților de Teatru (OISTAT)

• 1992 Distins cu „Premiul pentru Scenografie” al Uniunii Artiștilor Plastici din România

• 1992 Production Designer al filmului „Hotel de lux”, regia Dan Pița,  premiat cu „Leul de argint” – Festivalul de film de la Veneția, Italia

Proiectul „Lecturi³” promovează dramaturgi români contemporani prin realizarea de spectacole-lectură, având ca suport piese de teatru care nu au fost montate încă.

Piesele pot fi trimise pe adresa de e-mail lecturi3@gmail.com.  

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here