Încă o săptămână pentru distribuirea pachetelor cu alimente si produse de igienă de la Uniunea Europeană

0
96

Din a doua parte a lunii iunie și, respectiv, de la începutul lunii iulie, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială, a distribuit pachetele cu produse de igienă și, respectiv, cu alimente acordate prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) de Uniunea Europeană, în baza Regulamentului nr. 223/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2014, respectiv în conformitate cu prevederile OUG nr. 84/2020.

În colaborare cu Instituția Prefectului – Județul Iași, Direcţia de Asistenţă Socială a reușit să onoreze toate solicitările depuse. Pentru cei aproape 1.000 de solicitanți suplimentari faţă de lista iniţială (persoane vârstnice, persoane cu dizabilităţi, persoane şi familii cu venituri mici), în depozitele municipalității ieșene au ajuns în această săptămână toate cantitățile de produse necesare, acestea fiind redistribuite de pe raza județelor Iași și Brașov.

Având în vedere recomandările reprezentanţilor Ministerului Fondurilor Europene cu privire la finalizarea programului până cel târziu pe 27 august 2020, Direcția de Asistență Socială s-a mobilizat și va asigura distribuirea celor 1.000 de pachete până la data menționată, inclusiv sâmbătă, 22 august 2020, Distribuirea pachetelor se face la sediul din şos. Naţională, nr. 43, în intervalul orar 8.30 – 15.30.

Beneficiarii acestor ajutoare sunt:

  1. a) familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziția scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. b) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. c) persoanele / familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente (persoane persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidenţial, publice sau private), şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.

Conținutul pachetului cu alimente:

Pachetele de alimente conțin următoarele produse (produs / cantitate):

Făină albă de grâu – Pungă de 1 kilogram – 5 bucăți (5 kilograme)

Mălai – Pungă de 1 kilogram – 4 bucăți (4 kilograme)

Paste făinoase – Pungă de 400 grame – 2 bucăți (0,8 kilograme)

Ulei – Sticlă din plastic de 1 litru – 4 bucăți (4 litri)

Zahăr – Pungă de 1 kilogram – 2 bucăți (2 kilograme)

Orez – Pungă de 1 kilogram – 4 bucăți – 4 kilograme

Conservă carne de vită – Cutie de 300 grame – 5 bucăți (1,5 kilograme)

Conservă carne de porc – Cutie de 300 grame – 3 bucăți (0,9 kilograme)

Conservă pate porc – Cutie de 200 grame – 5 bucăți (1 kilogram)

Compot de fructe – Cutie de 720 mililitri – 2 bucăți (1,44 litri)

Gem de fructe – Borcan de 360 grame – 1 bucată

Gem de fructe dietetic – Borcan de 360 grame – 1 bucată

Total unități de ambalaj – 38 (25,36 kilograme)

Conținutul pachetului de igienă:

Pachetele de igienă conțin următoarele produse (produs / cantitate):

Periuță de dinți – 5 bucăți

Pastă de dinți – 300 mililitri

Săpun lichid – 500 mililitri

Șampon copii – 800 mililitri

Șampon adulți – 500 mililitri

Detergent de rufe – 2.700 grame

 

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here