India, aproape de colaps. Crematoriile au rămas fără spațiu iar cadavrele sunt incinerate în parcuri și pe străzi

0
89

Situația sanitară din India este în continuare una devastatoare, țara luptându-se cu un al doilea val de infectări cu coronavirus care a dus la niveluri record ale numărului de decese și cazuri noi. Spitalele sunt pline, pacienții duc lipsă de oxigen și de medicamente, persoanele infectate mor pe străzi, în drum spre unitățile medicale, ambulanțele sunt insuficiente iar crematoriile nu mai fac față. Dimensiunea dezastrului este atât de mare încât miile de cadavre sunt incinerate în crematorii improvizate, amplasate în parcuri, parcări și pe străzile mai multor orașe, potrivit BBC.

Doar luni, peste 2.700 de persoane și-au pierdut viața după ce au contractat virusul iar marți, India a înregistrat peste 1.000 de noi decese.

Totodată, țara a raportat marți 323.144 de noi cazuri de coronavirus, în ușoară scădere față de ziua precedentă, când a înregistrat un record mondial de peste 352.000 de cazuri în doar 24 de ore.

Cu toate acestea, se crede că adevăratele cifre sunt mult mai îngrijorătoare, atât în cazul deceselor, cât și al cazurilor noi. Potrivit unei anchete realizate de postul de televiziune NDTV, doar în ultima săptămână, în New Delhi, au existat cel puțin 1.150 de decese care nu au fost incluse în cifrele oficiale. De asemenea, alte investigații au indicat exemple similare în toată țara, nu doar în capitală.

Cadavrele, incinerate în crematorii improvizate în parcuri și parcări

În aceste condiții, oamenii sunt disperați iar cei care și-au pierdut rudele au apelat la instalații improvizate în aer liber pentru îngroparea și incinerarea în masă a persoanelor decedate, după ce casele de pompe funebre au fost copleșite de numărul mare de morți. Astfel, cetățenii au început să construiască crematorii în parcuri, în parcări și pe străzi pentru a-și putea înmormânta persoanele dragi. Totodată, se caută în continuare locuri în care acest ritual să aibă loc.

Atât de multe trupuri neînsuflețite sunt incinerate în capitala indiană, încât autoritățile au primit cereri de a începe tăierea copacilor din parcuri pentru a fi folosiți la rugurile funerare.

Persoanele care lucrează în crematoriile din New Delhi sunt și ele copleșite. Potrivit unui angajat, dacă până acum incinerau 20 de persoane pe zi, acum numărul a crescut la 60-70 de cadavre incinerate. Practic, de dis de dimineață și până la miezul nopții, crematoriile funcționează non-stop.

Chiar și cu un program prelungit și cu noi spații de incinerare construite, efortul este în continuare unul extrem de intens care arată gravitatea situației cu care India se confruntă.

Preot: Începem la răsăritul soarelui şi incinerările continuă după miezul nopţii

”Am pierdut numărul”, a afirmat Sanjay, un preot care oficiază slujba unui decedat de COVID-19 într-un crematoriu din New Delhi şi unde din lipsă de spaţiu ceremoniile funerare s-au extins până la parcarea adiacentă.

‘Începem la răsăritul soarelui şi incinerările continuă după miezul nopţii”, a declarat el pentru AFP, privind la flăcări şi grămezi de cenuşă fumegânde care, nu cu mult timp în urmă, erau fiinţe umane ucise de COVID-19, potrivit Agerpres.

Familiile deplâng în tăcere pe marginea drumului într-un cartier defavorizat al capitalei indiene, aşteptând rândul celor dragi decedaţi, înfăşuraţi în cearşafuri albe şi ghirlande de gălbenele.

Sirenele ambulanţelor care transportă decedaţi continuă să sune. Locuitorii clădirilor din apropierea crematoriului resimt mirosul corpurilor carbonizate şi asistă la drama familiilor îndurerate.

Lupta acerbă cu un dezastru umanitar

India se luptă cu un dezastru umanitar, după ce numărul infectărilor cu Covid a scăpat de sub control iar spitalele indiene au rămas fără oxigen.

Cererea de oxigen a crescut cu 20% în ultimele zile. În capitala țării, spitalele se confruntă cu o lipsă acută – duminică, 20 de pacienți au murit la spitalul Jaipur Golden din cauza unei crize severe de oxigen. Alți 8 au murit la spitalele Gurgaon Kathuria și Virat după ce acestea au rămas fără oxigen, iar livrările nu au ajuns la timp.

Oamenii au început deja să cumpere individual oxigen și medicamente precum Remdesivir. Unii le cumpără pentru a-și ajuta rudele bolnave de Covid aflate în spital în stare gravă, dar alții pur și simplu le depozitează în case de frica unei infecții.

Mai multe state trimit ajutor de urgență pentru India

România și alte cinci țări din UE trimit în India un transport de urgență cu echipament medical, după ce autoritățile indiene au cerut ajutor prin mecanismul UE de protecție civilă. România va trimite 80 de concentratoare de oxigen și 75 de cilindri de oxigen.

Irlanda donează 700 de concentratoare de oxigen, un generator de oxigen, 365 de ventilatoare, Belgia 9000 de doze de Remdesivir, Luxemburg – 58 de ventilatoare, Portugalia – 5500 de flacoane de Remdesivir și 20 000 de litri de oxigen, iar Suedia 120 de ventilatoare.

Comisia Europeană a anunțat că în zilele următoare se vor implica în acțiune și Franța și Germania.

Totodată, SUA au anunțat că vor trimite Indiei imediat componente pentru producerea de vaccinuri, precum şi echipamente medicale.

Anthony Fauci a menţionat o posibilă livrare în India a zeci de milioane de doze de vaccin AstraZeneca, stoc păstrat ca rezervă de către executivul american, vaccinul laboratorului anglo-suedez nefiind încă autorizat de autorităţile sanitare din SUA.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here