Presedintele CJ Iasi transforma monumentul Casa Calaului intr-o banala „casa fara lift”, pentru a construi fara avize un bazin de inot

0
100

Președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, încearcă o nouă mârșăvie. Recent, acesta a solicitat Serviciului de Urbanism al Primăriei Iași emiterea unui certificat de urbanism pentru construirea unui bazin olimpic de înot pe …o colină a Iașului. Solicitarea acestuia a fost respinsă pe motiv că investiția vizată se află în raza de protecție a unui monument istoric, respectiv Casa Moruzi, cunoscută ieșenilor drept Casa Calăului de pe Manta Roșie.

Documentația trimisă Primăriei de către Consiliul Judetean nu conținea avizul comisiei de monumente. În schimb, Popa a încercat să se sustragă de la acastă obligație, băgându-ne în față un certificat de carte funciară, crezând că acest act poate substitui avizul de la Cultură. Prin acest proiect, Popa încearcă să fure un proiect al municipalității, care se află pe ultima sută de metri în avizare pe masa Guvernului. Mai trebuie să obținem acordul de dezmembrare de la Cadastru și să facem transferul de teren între Universitatea Tehnică și Primărie”, ne-au declarat oficiali din Palatul Roznovanu.[

Casa Calaului din soseaua Manta Rosie 17 a intrat in administrarea Consiliului Judetean Iasi in octombrie 2013, in mandatul lui Cristian Adomnitei. Cladirea si anexele figureaza pe lista monumentelor istorice, nu cum premeditat mentioneaza contrariul Maricel Popa in solicitarea adresata Primariei in vederea emiterii certificatului de urbanism.

Popa a mintit cand a depus cerere pentru certificatul de urbanism. Nu este mentionat in extrasul de carte funciara faptul ca C1 este monumentul istoric Casa Moruzzi, ci doar ca este…o cladire fara lift. Consiliul Judetean a mintit ca sa scape de comisia de monumente. Avea obligatia legala ca in 30 de zile sa noteze in extras aceasta mentiune. Practic, ar fi obtinut mai repede PUZ-ul, evitand dezbaterile din comisie. Nu am eliberat certificatul, inainte de rezolvarea in acte a cladirii monument de langa viitorul bazin”, a mai spus oficialul din Palatul Roznovanu.

Marius GAVRILESCU

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here