Indolenta lui Maricel Popa face victime pe soselele judetului. La un pas de tragedie din cauza nepasarii slugii lui Dragnea

0
94

În cursul acestei dimineţi, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, un microbuz cu peste 20 de persoane s-a răsturnat în apropierea localităţii Dobrovăţ. Accidentul, la un pas de a se transforma într-o adevărată tragedie, s-a întâmplat din cauza poleiului, acoperit de zăpadă, dar şi din cauza lipsei de interes a autorităţilor care nu au intervenit cu antiderapant.

În aceste condiţii, consilierii judeţeni ai PMP solicită preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, să explice în mod public cum justifică lipsa intervenţiei pe drumul judeţean dat fiind faptul că vremea în această perioadă este instabilă.

Contractul pentru deszăpezirea drumurilor judeţene a fost sistat în data de 7 martie. Însă, an de an, vremea ne-a produs surprize neplăcute, mai ales în zonele de pădure. În aceste condiţii şi mai ales după accidentul de azi solicit preşedintelui CJ să explice ieşenilor de ce nu s-a luat în calcul menţinerea unui număr minim de utilaje care să prevină astfel de accidente şi care să fie pregătit pentru situaţii excepţionale. Dacă se intervenea la timp, astăzi nu mai discutăm despre 22 de oameni care au ajuns la spital pentru că autorităţile nu au fost în stare să prevadă nişte condiţii meteorologice instabile”, a declarat liderul consilierilor judeţeni ai PMP, Alin Aivănoaei.

Pentru a preîntâmpina astfel de incidente, consilierii judeţeni ai PMP propun ca pe viitor Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi să intervină pe drumurile judeţene pentru a asigura condiţii optime de trafic şi siguranţă pentru participanţii la trafic, indiferent de perioada de timp şi de existenţa unui avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Fata de reactiile aparute in spatiul public imediat dupa accident, Maricel Popa a iesit de abia acum jumate de ora cu o pozitie care mai mult il incrimineaza.

Facem precizarea că, în afara duratei de valabilitate a contractului subsecvent acordului cadru cu privire la deszăpezire, în cazul unor fenomene meteo excepționale se poate încheia un nou contract numai în condițiile emiterii de către instutuțiile abilitate a unei avertizări speciale în acest sens. Menționăm că, din acest punct de vedere, județul Iași nu s-a aflat sub incidența niciunei avertizări care ar fi putut afecta circulația pe drumurile publice. Singurul cod emis de către Administrația Națională de Meteorologie a fost cel de vânt și vijelii, intrat în vigoare în această dimineață la ora 6.00”, este prima pozitie a presedintelui CJ Iasi, la 7 ore de la accident.

Marius GAVRILESCU

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here