IULIUS prezintă publicului soluțiile propuse de Foster+Partners, MVRDV, UNStudio și Zaha Hadid Architects pentru un viitor proiect de dezvoltare în zona Sfântul Andrei din Iași

0
83

Patru birouri de arhitectură din topurile mondiale de specialitate și-au expus soluțiile propuse în cadrul concursului internațional de specialitate, organizat de IULIUS, pentru un viitor proiect de dezvoltare în zona Sfântul Andrei, la Palatul Culturii. Cele patru propuneri, reunite sub umbrela expoziției „Un Iași pentru viitor”, sunt accesibile publicului larg, în același loc, în perioada 30 iunie – 14 iulie 2022. La vernisaj au participat reprezentanții birourilor Foster+Partners, MVRDV, UNStudio și Zaha Hadid Architects, care și-au prezentat viziunea în fața mediului academic, autorităților locale, corpului profesional și societății civile. Aceștia sunt așteptați argumenteze soluțiile prezentate și să dezbată despre arhitectura viitorului în cadrul unei conferințe de specialitate, „Cities of the Future”, organizată în parteneriat cu Share Architects, pe 30 iunie, tot la Palatul Culturii.
Studiourile care au creat printre cele mai ambițioase repere arhitecturale din marile orașe ale lumii, precum sediul Apple – Apple Park California (Foster+Partners), clădirea cu funcțiuni mixte – Markthal Rotterdam (MVRDV), ansamblul mixed-use Four Frankfurt (UNStudio) și National Museum of XXI Century Arts din Roma (Zaha Hadid Architects) vor afla soluția câștigătoare pe 30 iunie, în urma deliberării unui juriu format din istoricul Cătălin Turliuc și arhitecții Șerban Țigănaș, Augustin Ioan, Dragoș Ciolacu, Mihai Corneliu Drișcu și Matei Bogoescu, specializați în aspecte de patrimoniu, urbanism, arhitectură contemporană și valorificarea spațiului public.
Având ca temă de concurs inserția unui reper de arhitectură contemporană în Iași, care să stabilească un dialog cu clădirile monument istoric din proximitate, lucrările expuse au ca numitor comun avangarda timpurilor noastre și, totodată, legătura conceptuală cu trecutul. Proiectele propuse răspund unor multiple provocări, urbanistice, topografice, tehnice, ecologice, ce țin de patrimoniul construit, de valorificarea descoperirilor arheologice, criterii impuse de arhitecți și specialiști, dar și rezultate în urma consultării publice privind percepția ieșenilor asupra orașului și asupra dezvoltării viitoare. „În ultimii 3 ani, prin acest demers, ne-am propus să privim spre viitor. Și am avut alături specialiști din toate domeniile. De la juriul care ne-a ghidat în realizarea acestui concurs, la toți cei care ne-au ajutat să facem cercetarea de piață care a stat la baza temei de proiectare, la cei care ne-au ajutat să scanăm tot centrul orașului pentru realizarea machetelor arhitecturale pe care le vedeți expuse astăzi aici, la cei care au gândit împreună cu noi expoziția și evenimentele din aceste zile. Zeci de persoane au lucrat alături de noi, la fiecare pas, pentru a ne aduce aici. Le mulțumim tuturor. Și le mulțumim, mai ales, birourilor de arhitectură care au văzut cu entuziasm importanța acestui proiect. Și care au tratat orașul Iași cu pasiune, dedicare și admirație”, a spus Raluca Munteanu, Director de Dezvoltare IULIUS, compania care a organizat concursul internațional de arhitectură.
Viziunea pentru Iași a birourile de arhitectură care au proiectat faimoasele atracții urbane The Gherkin din Londra, biblioteca Tianjin Binhain din China, Muzeul Mercedes-Benz din Stuttgart și National Museum of XXI Century Arts din Roma
Foster+Partners
Cunoscut pentru clădirile moderne, cu un design simplu, dar sofisticat, pentru care se folosesc tehnologii avansate, biroul de arhitectură Foster+Partners, reprezentat de Maximilian și Daniel Zielinski, Senior Partners, a propus un proiect „care dă înapoi orașului și catalizează regenerarea, îmbunătățind conectivitatea și bunăstarea. Designul pune în valoare patrimoniul bogat și caracterul distinctiv al zonei, integrând în mod firesc cele mai noi tehnologii în întregul amplasament. Viitorul Iașului este construit în jurul unor spații și clădiri sensibile la scara umană, creând un domeniu public locuibil și prietenos, care cultivă sentimentul de comunitate”.
Maximilian Zielinski a declarat în timpul vernisajului că „știm locația, ne-am plimbat pe sit, pe străzi, cunoaștem acum numele fiecărui monument și locul acesta a devenit într-un fel acasă în ultimele luni. Ne-am implicat foarte mult în acest proiect. Împreună cu fratele meu am lucrat peste tot în lume, am avut proiecte în America, China, Orientul Mijlociu și de aceea sunt puțin emoționat. Este prima dată când facem ceva cu adevărat important în țară. Abia așteptăm să vă putem prezenta proiectul mâine, să vă arătăm cât de mult ne-am preocupat de toate aspectele pentru a realiza un răspuns, credem noi, potrivit pentru Iași”.
MVRDV
Recunoscuți la nivel internațional prin viziunea îndrăzneață, biroul de arhitectură MVRDV a venit cu o soluție prin care propun „un edificiu nou și impresionant, care să respecte istoria și să introducă, totodată, o viziune asupra viitorului orașului. Un viitor care vede Iașul ca pe un loc mai dens populat, dar și mai verde, mai locuibil și mai implicat social. Pentru aceasta, am proiectat o clădire cu curte, care se deschide spre împrejurimi, pentru a oferi priveliști deosebite și pentru a respecta liniile de vizibilitate existente”.
„Îmi amintesc că am vizitat situl pentru a vedea dacă dorim să intrăm în competiție și ne-am îndrăgostit într-un minut de istoria, calitatea, oamenii, dealurile Iașului. Ne-am întors la echipa de design și ne-am gândit cum poți evita să construiești o clădire mare, care să ocupe întregul proiect. Pentru că noi credem într-o lume mai deschisă, mai sociabilă, mai sustenabilă, mai atractivă. Noi, cu întregul entuziasm, sperăm să adăugăm ceva important peisajului urban al Iașului și avem cunoștințele și pasiunea să facem asta”, a declarat Gideon Maasland, Director și Architect MVRDV.
UNStudio
Cu o preocupare majoră pentru arhitectură sustenabilă, definită prin spații în care oamenii trăiesc și lucrează în medii sănătoase și care au fost proiectate pentru viitor, arhitecții UNStudio au conceput pentru Iași un proiect care „se dorește a fi un mediu contemporan, care poate găzdui spații rezidențiale de calitate și facilități publice, fiind, totodată, complet integrat în contextul istoric din împrejurimi; un mediu care își generează identitatea pe baza cadrului său istoric, devenind simultan noul fundal pentru monumentele din jur și oferind noi unghiuri și perspective de vizibilitate pentru acestea”.
Arjan Dingsté, Director și Senior Architect UNStudio, a spus în cadrul vernisajului că: „e a patra oară când vin în Iași și de fiecare dată descopăr câte ceva nou. Am studiat foarte, foarte mult pentru a realiza un proiect care să respecte monumentele din oraș. Suntem bucuroși să fim în această seară aici și să vă putem prezenta proiectul nostru. Sper să ne susțineți viziunea, pentru că am fost foarte entuziasmați să lucrăm la acest proiect. Am adus un proiect foarte sustenabil pentru oraș, dar și pentru generațiile viitoare, și suntem foarte onorați să facem parte din acest demers”.
Zaha Hadid Architects
Recunoscută la nivel internațional pentru lucrări dinamice, ce au prezentat lumii un nou viitor, până atunci imposibil de imaginat, și, apoi, imposibil de ignorat, compania Zaha Hadid Architects a prezentat publicului ieșean o soluție „care își propune să atingă patru obiective specifice: crearea unui nou pol urban între patrimoniu și inovație, amplificarea conectivității pietonale prin domeniul public, proiectarea unui mediu verde și sustenabil, respectiv asigurarea unei dezvoltări de succes, de cea mai înaltă calitate”.
Maurizio Meossi, Associate Director la Zaha Hadid Architects, a spus în cadrul vernisajului: „Am intrat în această competiție cu foarte multă pasiune, pentru că am consinderat-o foarte provocatoare. Nu este un simplu proiect și am spus asta de la început, iar când lucrurile nu sunt ușor de rezolvat, ele devin și mai incitante. Așadar, felul în care noi am încercat să rezolvăm această provocare a fost să ne uităm la ea ca la un masterplan, care conectează două zone ale orașului, acum separate. Dar aici avem și o conexiune metaforică dintre partea istorică a orașului cu orașul viitorului”.
Soluțiile pot fi descoperite de ieșeni în cadrul expoziției de arhitectură „Un Iași pentru viitor”, găzduită în Holul Central al Palatului Culturii din Iași, partener al evenimentului, în perioada 30 iunie – 14 iulie 2022, programul fiind de marți până duminică, în intervalul 10.00 – 17.00.
Participanți pentru prima dată la un concurs de specialitate în România, membri ai birourilor internaționale care au conceput unele dintre cele mai faimoase atracţii urbane, la nivel mondial, vor fi prezenţi joi, 30 iunie, de la ora 09.00, la conferința „Cities of the Future”, care va avea loc în Sala Voievozilor a Palatului Culturii. În prima parte a evenimentului, arhitecţii își vor argumenta soluțiile gândite pentru zona Sf. Andrei și vor discuta despre cum vor arăta orașele viitorului. Câștigătorul competiției de arhitectură va fi anunțat la finalul conferinţei „Cities of the Future”.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu New Iași Architecture (NIA), club de dezbatere și informare asupra spațiului construit din Iași, și SHARE Architects, consilier în pregătirea concursului internațional de arhitectură și selecția birourilor invitate. Evenimentul va putea fi urmărit live pe https://learn.share-architects.com/.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here