La Iasi au aparut statii de transport in comun, decorate cu căşti supradimensionate

0
87

Dupa statiile muzicale, WINK continuă seria proiectelor creative pe suportul desemnat de staţiile de călători RATP. Împreună cu Open Mind, una dintre cele mai importante companii din segmentul Call Center din Romȃnia, staţia Gară, cu sens spre Canta, a căpătat un format atipic. Căști supradimensionate și un design personalizat dezvăluie specificul companiei și atrage atenţia asupra oportunităţilor de muncă pe care le oferă vorbitorilor de limba italiană.
Prin acest concept ne alăturăm companiilor care, prin proiecte proprii de comunicare, contribuie concret și activ la modernizarea stațiilor ieșene. Dincolo de faptul că am dorit să atragem atenția asupra oportunităților de muncă pe care Open Mind România le oferă, suntem încântați că am reușit să contribuim la schimbarea în bine a stațiilor de călători printr-un proiect creativ”, a spus Maria Bogus, Marketing Manager, Open Mind Romȃnia.
În completarea căștilor supradimensionate vine o oglindă poziţionată în interiorul staţiei care, dincolo de utilitatea ei concretă, îi încurajează simbolic pe călători să se privească în ipostaza de viitori angajaţi ai Open Mind. Prin locurile de muncă puse la dispoziția cunoscătorilor de limba italiană, Open Mind vine în ajutorul persoanelor care, fie au lucrat o perioadă în Italia și s-au lovit de greutăți în încercarea de a găsi un loc de muncă decent la întoarcerea în țară, fie persoanelor care au învățat limba italiană la școală sau din pasiune. Staţia Gară este echipată cu harta reţelei de transport în comun, iar spatele este disponibil afișajului public gratuit.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here