“Laptele si cornul” se transforma in 2017 in programul “Lapte si miere”, cu degustari la ferme

0
81

Începând cu anul școlar 2017-2018, actualele programe de încurajare a consumului de fructe şi de distribuire a laptelui în şcoli vor fi unificate într-un singur program cu finanțare europeană, denumit generic „Programul pentru școli”. Un comunicat al Ministerului Agriculturii precizează că acesta este conceput în jurul obiectivelor de sănătate şi educaţie – deprinderea de obiceiuri alimentare sănătoase bazate pe consumul de fructe, legume, lapte şi produse lactate , fiind un program cu precădere educativ. “Menit să-i familiarizeze pe copii cu un stil de viaţă sănătos şi să-i apropie de mediul rural ca sursă a produselor pe care le consumă, «Programul pentru şcoli» are la bază două componente: distribuţia propriu-zisă a produselor şi măsurile educative care o însoţesc, apreciindu-se că simpla distribuţie nu poate asigura îndeplinirea obiectivelor. Beneficiind de finanţare europeană din Fondul European de Garantare Agricolă al Politicii Agricole Comune, «Programul pentru şcoli» încurajează, de asemenea, achiziţiile locale sau regionale, lanţul scurt de aprovizionare, având la dispoziţie fonduri europene în valoare de 6.866.848 euro pentru schema de fructe şi legume şi 10.399.594 euro pentru schema de lapte şi produse lactate. Până la 15% din aceste fonduri pot fi alocate pentru implementarea diferitelor măsuri educative de însoţire, precum vizite la ferme, la târguri şi expoziţii agricole, organizarea de concursuri tematice, ateliere de gătit şi de degustare etc”, se arată în comunicatul MADR.
Pentru o implementare eficientă, reprezentanții instituției arată că programul necesită implicarea activă a tuturor factorilor la nivelul comunităţilor, de la reprezentanţii administraţiei publice locale – consilii judeţene, direcţiile judeţene de sănătate publică, inspectoratele şcolare – până la producătorii locali interesaţi de furnizarea produselor.
“Programul pentru școli” se va adresa preşcolarilor din grădiniţele de stat şi particulare cu program normal de 4 ore şi elevilor din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi particular.
Până la sfârşitul anului 2016 şi până în luna iunie 2017, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va promova actul de bază şi normele de implementare aferente pentru a începe derularea programului în timp util. Conform legislaţiei europene, autorităţile responsabile din domeniul sănătăţii şi nutriţiei din statele membre se implică în elaborarea listei produselor care se vor furniza atât cu titlu de distribuţie regulată, cât şi cu ocazia măsurilor educative (sesiuni de degustări – la fermă sau în şcoală).
Astfel, pentru distribuţia regulată, Ministerul Sănătăţii recomandă fructe şi legume autohtone de sezon în stare proaspătă care să fie distribuite cât mai aproape de recoltare, cu o perioadă de păstrare medie şi lungă, astfel încât la momentul distribuirii să corespundă calitativ consumului: mere, pere, struguri, prune, piersici sau nectarine; morcovi, ardei graşi, castraveţi.
În privinţa laptelui şi produselor lactate distribuite regulat, recomandarea Ministerului Sănătăţii constă într-o porţie de 200 ml de lapte tratat termin, UHT sau pasteurizat sau produse lactate fermentate (iaurt, lapte acru, lapte covăsit, sana şi alte sortimente de lapte fermentate sau acrite) fără adaos de zahăr sau alţi îndulcitori, de fructe sau de cacao.
La propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătăţii a agreat și degustarea ocazională a mierii într-o cantitate de 1-3 grame per kilogram/corp, în cadrul măsurilor educative.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here