Laura Lavric și-a dat sora în urmărire la ambasade! Vrea 100.000 de euro despagubiri pentru acuzatiile de prostitutie

0
106

Laura Lavric și-a dat sora în urmărire la ambasade, pentru a o putea aduce la procesul pe care i l-a intentat. Artista se află de mai bine de cinci ani în război cu sora sa, Ecaterina Traian.
Deși de atunci a trecut ceva timp, artista nu și-a iertat sub nicio formă ruda sa de sânge și nu a renunțat la procesul de calomnie pe care i l-a intentat. Aceasta afirmase despre ea, într-o emisiune tv, că solista “mergea cu bărbaţi pe cadouri şi bani”. De atunci, cântăreața de muzică populară a încercat să-și găsească dreptatea în tribunal. Procesul a cunoscut mai multe amânări întrucât sora sa, care locuiește în Canada, este de negăsit și nu poate fi citată în dosar. Laura Lavric nu renunță însă așa ușor și, potrivit propriilor mărturisiri, este dispusă să o caute și-n gaură de șarpe.
”Eu mă jur că nu i-am făcut niciun rău. Ci numai bine. Eu merg în străinătate de pe vremea lui Ceaușescu. Nu s-ar fi auzit dacă era adevărat? Noi două suntem în proces. Soră-mea a tot fugit, nu-și dă adresa. Dar o să o găsim, prin ambasade. Ea stă în Canada. Aștept rezultatul, mă lupt pentru rezultat”, a declarat Laura Lavric pentru Libertatea.
Mai mult, Laura Lavric vrea ca sora sa să-i plătească daune morale consistente. Pentru că aceasta a declarat că artista se prostitua în America, pe bani, bijuterii și parfumuri, ea i-a cerut, în instanță, pentru calomnie, nu mai puțin de 100.000 de euro!
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here