Licitațiile pentru construirea SRU Iași ar putea fi lansate în acest an

0
79

Licitațiile pentru contractarea lucrărilor de construire a Spitalului Regional de Urgență (SRU) Iași ar putea fi demarate în 2022. Anunțul a fost făcut vineri, 21 ianuarie, de către reprezentanții Ministerului Sănătății, în cadrul unei întrevederi organizate la Palatul Roznovanu la care au mai participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Iași, Consiliului Județean Iași, Prefecturii Iași, Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și mai multor instituții locale. Alături de aceștia au mai participat reprezentanți ai Băncii Europene de Investiții și ai asocierii care a câștigat licitația pentru proiectarea SRU Iași, mai exact Studio Altieri SpA (lider) – Italconstruct SpA – Steam SRL – SC Proiect Consulting SRL – SC K Box Construction Design SRL – SC Rheinbrucke SRL.
Tehnic, punctual, pașii sunt făcuți pentru acest proiect. Avem întrebări pentru autoritățile locale și pentru furnizorii de utilități. Durata proiectării va fi de 12 luni, dar, la propunerea Băncii Europene de Investiții, se va încerca implementarea unei metode de accelerare, astfel încât la sfârșitul anului să lansăm licitațiile pentru lucrările de construire”, a anunțat Cristina Laura Gafton, directorul Direcției Monitorizare Implementare Spitale Regionale din cadrul Ministerului Sănătății.
Acest proiect trebuie să meargă doar înainte și repede. Nu voi accepta niciun fel de întârziere a sa! Nu are nicio limită de costuri în ceea ce privește sprijinirea acestui proiect. Fac un apel și la autoritățile administrative și la factorii politici din acest oraș pentru a face tot ceea ce este posibil pentru a-l finaliza”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Noul spital, o construcţie cu 850 de paturi estimată la 500 de milioane de euro, va înlocui în mare măsură actualul Spital Judeţean de Urgenţe „Sfântul Spiridon”, vechi de 260 de ani, şi va îmbunătăţi activitatea de predare şi cercetare de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi. Obiectivul va avea şapte etaje și va oferi atât servicii spitaliceşti, cât şi asistenţă medicală ambulatorie, estimându-se a fi operaţional în 2027.
Spitalul va fi organizat pe centre de îngrijire, grupate pe patologii înrudite, şi va avea paturi de spitalizare continuă, de urgenţă și de zi, precum și cabinete ambulatorii, săli de operaţie, urmând să ofere servicii avansate de imagistică, radiologie intervenţională, endoscopie, cardiologie intervenţională, neuroştiinţe etc.
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here