Liga Studentilor din Iasi se opune introducerii certificatului verde în universitati

0
109

Liga Studenților (LS IAȘI) critică propunerea Consiliului Național al Rectorilor (CNR) de modificare a cadrului legislativ de către Parlament astfel încât accesul în spațiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital, afirmând că rectorii se tem că vor pierde procesele pe care organizația și studenții le intentează universităților care au condiționat accesul studenților la activitatea didactică, în cămine sau la bibliotecă de certificatul de vaccinare, testare anti-covid sau de trecerea prin boală.

Totodată, organizaţia critică federațiile naționale studențești pentru faptul că au aderat la poziția CNR și le consideră nereprezentative pentru studenți la nivel național, acestea susținând de fapt, în momentul de față, încălcarea drepturilor constituționale și negarea accesului la educație a studenților nevaccinați, organizații membre ale acestor federații pornind reale campanii de bullying împotriva studenților nevaccinați, în special în universitățile de medicină și farmacie.

De asemenea, Liga Studenților (LS IAȘI) avertizează că informația cu privire la statutul de vaccinat/nevaccinat, trecut sau netrecut prin boală respectiv cea de testat/netestat intră în categoria datelor cu caracter personal, iar împotriva universităților, reprezentanților studenților sau a asociațiilor care vor colecta astfel de date Liga Studenților (LS IAȘI) va depune plângeri la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) pentru încălcarea legislației în domeniu (GDPR).

În perioada 8-10 octombrie a.c. a avut loc întâlnirea Consiliului Național al Rectorilor (CNR), unde rectorii universităților din țară au cerut, printre altele, ca Parlamentul și Guvernul să modifice cadrul legislativ astfel încât accesul în spațiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital. În plus, CNR a solicitat organizațiilor studențești să contribuie la actualizarea periodică a situației studenților vaccinați din universități.

Solicitările CNR vin ca urmare a faptului că studenții au acționat în judecată trei universități, iar Liga Studenților (LS IAȘI) a acționat în judecată alte două universități care au impus obligativitatea vaccinării, testării sau trecerii prin boală pentru ca studenții să poată accesa spațiile universitare sau căminele și a început procedurile pentru a chema în fața instanțelor încă 10 instituții de învățământ superior. Rectorii se tem să piardă aceste procese, știind că nu au bază legală să impună astfel de condiționări.

Chiar și o lege în acest sens ar fi neconstituțională prin raportare la art. 16 alin. (1), art. 32 și art 53 din Constituția României, care garantează egalitatea în drepturi, dreptul la educație și care impun limite în restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți.

Amintim faptul că Ministerele Educației și Sănătății au emis, la propunerea unor federații naționale studențești care au solicitat „beneficii pentru studenții vaccinați”, ordinul comun nr. 5.338/1.082/2021 prin care studenții vaccinați au prioritate la cazarea în căminele universităților, indiferent de alte criterii: cazuri sociale și medicale, rezultatele academice sau din activitatea de cercetare.

În momentul de față, federațiile naționale studențești nu mai reprezintă drepturile și interesele studenților nevaccinați și nici pe cele ale studenților vaccinați care nu sunt de acord cu aceste abuzuri ale Ministerului Educației și ale rectorilor care au condiționat studenții de prezentarea certificatului verde pentru a putea continua cursurile universitare, pentru a avea acces în cămine sau în biblioteci. Dacă ar fi structuri de reprezentare cu adevărat independente, așa cum pretind, ar apăra drepturile naturale constituționale ale românilor, în general, și ale studenților în special, fără să se gândească măcar că ar putea pierde diversele beneficii patrimoniale, de putere sau de imagine pe care le au din partea autorităților guvernamentale sau a diverșilor lor parteneri. Liga Studenților din Iași este alături de studenții care sunt discriminați de aceste măsuri și vom face toate demersurile legale pentru a apăra demnitatea și drepturile studenților față de orice ingerințe externe, chiar dacă suntem în momentul de față singura organizație care face asta, în contra curentului general din mediul asociativ studențesc.” a declarat Cosmin-Gabriel Glovnea, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here