Locuitorii din Barnova s-au revoltat la Primaria Iasi. Soseaua Iasi-Barnova, aruncata in curtea nemtilor de DelGaz Grid

0
97

Reprezentanții Primăriei Municipiului Iași, în frunte cu viceprimarul Radu Botez, au avut ieri dimineață o întâlnire cu un grup de locuitori revoltați din zona șoselei Iași – Bârnova. Cetățenii au organizat un protest împotriva ritmului lent al lucrărilor pe care DelGaz Grid SA le execută pe această arteră, în lipsa finalizării acestora municipalitatea aflându-se în imposibilitatea de a începe modernizarea șoselei.
Ca și în alte ocazii, reprezentanții municipalității au încercat să explice contextul care a generat această situație care provoacă nemulțumirea justificată a cetățenilor. Astfel, în urma unei licitații, pe 21 august 2017, municipalitatea a semnat cu asocierea Viarom Construct SRL – Conest SA un contract de modernizare a șoselei Bârnova. Pe 25 august 2017 a fost emis și ordinul de începere a lucrărilor, acestea având ca termen de finalizare luna august a anului 2019. Municipalitatea a notificat furnizorii de utilități (ApaVital SA pentru apă și canalizare, respectiv DelGaz Grid SA pentru electricitate și gaz) să își finalizeze propriile investiții și lucrări care afectează calea rutieră. Este de subliniat faptul că modernizarea șoselei nu poate începe decât după ce toate intervențiile la rețelele de utilități sunt încheiate, cu atât mai mult cu cât proiectul tehnic prevede realizarea unui drum betonat, pe care următoarele intervenții nu vor mai fi permise. De asemenea, trebuie menționat că la momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor, furnizorii de utilități nu anunțaseră că au investiții programate.
Ulterior, atât ApaVital SA, cât și DelGaz Grid SA au anunțat municipalitatea că intenționeză să realizeze investiții proprii pe șoseaua Bârnova și au solicitat certificat de urbanism și autorizație de construire în acest scop. Astfel, inițial, DelGaz Grid SA, cea ale cărei intervenții au afectat mai puternic trama stradală, și-a asumat un grafic de lucrări potrivit căruia acestea ar fi trebuit încheiate pe 30 iunie 2018. Acest grafic a însoțit o autorizație de construire eliberată de municipaitate în luna aprilie a acestui an și care viza o investiție în înlocuirea de conducte şi branşamente, însoțită de obligația realizării lucrărilor de refacere a infrastructurii rutiere afectate.
În urma notificărilor trimise de Primărie referitor la evidentele întârzieri, DelGaz Grid SA a solicitat municipalității o prelungire a termenelor, noul grafic de lucrări fixând data finalizării lucrărilor, inclusiv a celor de reparații, la 1 noiembrie. Cum nici noul grafic nu a fost respectat de DelGaz Grid SA, municipalitatea a trimis furnizorului alte notificări pentru a accelera ritmul lucrărilor. În ultimul răspuns oficial, transmis pe 8 octombrie, DelGaz Grid SA a informat Primăria că la acel moment avea în derulare o procedură de achiziție pentru lucrările de refacere a infrastructurii rutiere afectate de lucrări și că va respecta termenul de 1 noiembrie. În cursul zilei de vineri, 19 octombrie, reprezentanții conducerii DelGaz Grid SA au informat conducerea Primăriei că au încheiat procedura de achiziție menționată, în valoare de circa 1 milion de lei, și au promis că în cursul zilei de astăzi, 22 octombrie, vor emite comanda de începere a lucrărilor de reparații. Potrivit angajamentului conducerii DelGaz Grid SA, aceste lucrări ar urma să dureze între 15 și 30 de zile, în funcție de condițiile meteorologice.
Merită menționat și faptul că Primăria a propus atât ApaVital SA, cât și DelGaz Grid SA să încheie contracte pentru lucrările de reparații cu Citadin SA, societatea municipalității având la dispoziție utilajele și forța de muncă necesare pentru a executa rapid intervențiile urgente. ApaVital SA a acceptat oferta, astfel încât Citadin SA va finaliza reparațiile pe porțiunile de drum afectate de rețeaua de apă și canalizare în următoarele trei zile. DelGaz Grid SA a declinat însă oferta, preferând să își aleagă propria firmă care să execute reparațiile, ceea ce a generat o nouă întârziere.
Pentru a reduce praful creat de lucrările din zonă, Salubris SA va uda șoseaua de trei ori pe zi. După 1 noiembrie, termenul la care DelGaz Grid SA s-a angajat că va preda amplasamentul, Primăria va amenda furnizorul de utilități pentru fiecare zi de întârziere.
Reamintim că, după finalizarea investiției și a lucrărilor de reparații executate de DelGaz Grid SA, Primăria Municipiului Iași va continua modernizarea șoselei Iași – Bârnova, de la intersecția cu șoseaua Bucium până la limita cu comuna Bârnova. Vor fi făcute lucrări pe o distanță de 2.519 metri, iar valoarea acestora este de 6.193.820 lei, inclusiv TVA. Lucrările vor fi executate până la finalizarea lor în anul 2019.
Modernizarea șoselei Iași – Bârnova face parte dintr-un program de lucrări care include şapte artere rutiere importante din municipiu. Sunt modernizaţi, în total, 6,1 kilometri de carosabil: strada Smârdan (630 metri), şoseaua Bârnova (2.519 metri), strada Petre Vancea (607 metri), bulevardul Primăverii (602 metri), strada Moşu (382 metri) şi strada Ogorului (286 metri). Lucrările sunt executate de asocierea Viarom Construct SRL – Conest SA, iar valoarea totală a contractului este de 12.072.482,99 lei, fără TVA (14.366.254,76 lei, cu TVA).

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here