MAFIA DE LA SALUBRIS. Procesele deschise de angajaţii Salubris împotriva conducerii, muşamalizate la Curtea de Apel

0
98

Prin anumiţi interpuşi, conducerea Salubris SA are tentaculele înfipte adânc în magistratura ieşeană, fapt pentru care, zeci de procese deschise de angajaţi pe diferite speţe legate de încălcarea relaţiilor contractuale de muncă, se muşamalizează cât ai da cu mătura pe scările Curţii de Apel. Aşa se face că, zeci de angajaţi ai Salubris, care au fost daţi afară din serviciu fără motive întemeiate, au dat în judecată Salubris-ul, au câştigat procesele în primele instanţe dar au pierdut la Curtea de Apel. Cum au pierdut, de abia aici începe povestea. „Avem un coleg, şeful Sectorului centrului nou, Anton Vasile al cărui frate e şeful Curţii de Apel (n.r. judecătorul Dan Anton, fost preşedinte al Tribunalului Iaşi, actual şef al Curţii de Apel Iaşi). Vasile Anton şi cu Apostol Ion, directorul Salubris-ului, au fost colegi de clasă şi îşi fac diverse servicii unul altuia, aşa că i-au întors pe angajaţii care au dat în judecată Salubris-ul şi au pierdut toţi în apel. O parte dintre colegii mei au mers mai departe şi au dat în judecată Curtea de Apel Iaşi, la Curtea Supremă, la Bucureşti”, ne-a spus unul din sindicaliştii Salubris SA.

Cine este cel care îl protejează pe „regele gunoaielor”

Judecătorul Dan Anton de la Curtea de Apel Iaşi, a intrat în atenţia presei în momentul în care a eliberat din arest un traficant de maşini al cărui unchi avea contract de prestari servicii cu Tribunalul Iaşi, al cărui reprezentant în negocierea acestui contract era chiar Dan Anton. De asemenea, tot Dan Anton l-a scos din arest şi pe interlopul Tiberiu Cristodorescu, cercetat de DNA pentru o evaziune fiscală de 2 milioane de euro. Nu în ultimul rând, acest magistrat şi-a adus toate neamurile în sistem, mai puţin pe frate-su, de la soţie, fiu, fiică, şi până la nepoţi şi ginere. Soţia acestuia este consilier juridic, fiul şi un nepot, poliţişti în Iaşi, fiica este avocată, nora este angajată la un cabinet notarial, un alt nepot este poliţist în Vaslui, iar ginerele este subinspector în cadrul Serviciului de Supraveghere Operativă şi Investigaţii din cadrul IPJ Iaşi.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 2 =