Mare atenţie la “ofertele” de schimbare a contractului de furnizare electricitate şi gaze! Poţi să fii victima unor practici înşelătoare!

0
97

În ultimele luni, numeroase persoane ne-au adus la cunoştinţă că au fost induse în eroare, chiar înşelate, de reprezentanţi ai unor companii de furnizare de electricitate şi gaze naturale, în vederea încheierii unui nou contract.

Abordarea la domiciliu a consumatorilor cu solicitarea documentelor de identitate şi a unei facturi mai vechi, cu o argumentaţie verbală neacoperită de contract şi necesitatea unor semnături ale clientului pe anumite documente, fără a da timp pentru a fi citite şi înţelese, reprezintă „reţeta” ce ne-a fost semnalată de clienţi din judeţele: Iaşi, Suceava, Botoşani, Bacău, Neamţ, Alba, Sibiu, Mureş şi Hunedoara.

Orice consumator are dreptul să îşi aleagă și să schimbe furnizorul de energie (electricitate și/sau gaze naturale), prin alegerea unei oferte negociate din piața liberă, dar în acelaşi timp are şi dreptul de a nu fi supus unor practici înşelătoare, prin omiterea cu bună ştiinţă, a unor informaţii importante sau prin oferirea unor informaţii false.

E.ON încurajează concurenţa, dar nu şi practicile neloiale sau înşelătoria. Tocmai de aceea am luat o serie de măsuri conform legislaţiei din România şi normelor stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare din domeniul Energiei (ANRE), împotriva celor care distribuie mesaje neadevărate şi înşelătoare şi rugăm consumatorii să ne sesizeze practicile neconcurenţiale ale furnizorilor de energie. Toate sesizările primite  de la clienţi sunt redirecţionate către autorităţile statului, iar persoanele care sunt într-o situaţie similară sunt consiliate pentru a fi identificată cea mai bună soluţie.

Cum procedez în calitate de client în interacţiunea cu un furnizor de energie?        

  • Citesc cu atenţie conținutul tuturor documentelor puse la dispoziţie.
  • Nu semnez nimic dacă lipsesc informații (prețuri, termene de plată, valori taxă de reziliere etc.) sau există câmpuri necompletate.
  • Mă asigur că am înţeles condițiile contractului și că acestea sunt în folosul meu.

E.ON este furnizor de electricitate, gaze naturale şi soluţii energetice de 13 ani, pentru 3 milioane de români şi nu utilizează parteneri care să solicite reînnoirea contractului de furnizare energie sau a diferitelor clauze ale acestuia. Cei care fac acest lucru în numele nostru, acţionează în mod abuziv şi ilegal. Consultanţii noştri pot fi identificaţi uşor deoarece legitimaţiile, vestimentaţiile şi documentele sunt cu sigla E.ON, iar clienţii pot verifica identitatea acestora, prin telefon la: 0265 200 606.  

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here