Ziua Internațională a Copilului celebrată prin sport la Iași!

0
91

Micii “Supereroi” ai Iașului aleargă de ziua lor într-o competiție sportivă a fair-play-ului, încurajând #sportul, #siguranța și #nonviolența. Aflat la prima ediție, Crosul Copiilor – 1 Iunie 2018 – Iași este cel mai mare eveniment sportiv  din Iași dedicat exclusiv copiilor.

 Evenimentul sportiv își propune să încurajeze practicarea sportului în rândul copiilor prin organizarea unei competiții sportive la care sunt așteptați aproximativ 1000 de copii alături de părinți, profesori și susținători, competiție care va începe de la ora 8:00, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” Iași.

Prima ediție a crosului este organizată în parteneriat de următoarele instituții: Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași, Asociația Salvați Copiii Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Palatul Copiilor Iași, Primăria Municipiului Iași, Liceul cu Program Sportiv Iași, Asociația Internațională a Polițiștilor- Secția Română Regiunea 3 Iași. 

De ziua lor, copiii se vor bucura de o super galerie și vor participa la un concurs sportiv prin care vor fi încurajate prietenia, respectul și spiritul competitiv. Toate aceste calități se doreresc a fi concretizate în modele demne de urmat. În aceelași timp, prima ediție a Crosului Copiilor atrage atenția că mișcarea și practicarea unui sport dezvoltă, pe lângă aptitudinile fizice, și abilități care întăresc autodisciplina și autocontrolul.

Competiția sportivă se va desfășura vineri, 1 iunie 2018, pe Stadionul ”Emil Alexandrescu” Iași, după următorul program:

orele 08.00-09.30: înscrierea și validarea concurenților la centrele de înscrieri din incinta  stadionului;
orele 09.30-11.30: desfășurarea curselor pe categorii de vârstă;
orele 11:30- 12:15: activități educative și artistice;
orele 12:15-13.00: festivitatea de premiere.

Evenimentul celebrează ziua copilului prin sport, dar în același timp, îi îndeamnă pe cei mici să participe  la un program special de activități educative: Exercițiu demonstrativ de arte marțiale, Dresaj Canin și Program artistic oferit de Palatul Copiilor Iași.

La cros vor participa copii cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani, fiind împărțiți în patru grupe (5-7 ani, 8-10 ani, 11-12 ani și 13-14 ani).

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here