S-a născut la 10 octombrie 1922 și a pătimit aproape două decenii în închisoare în urma a două condamnări, trecând prin temnițele de la Brașov, Aiud, Suceava și Târgșor, celebra închisoare de elevi. Prima condamnare a primit-o la 20 de ani. Ajuns la Aiud, a făcut mai întâi trei ani de izolare completă. Acolo a intrat în grupul misticilor, coordonat de Traian Trifan. După eliberare, în 1954, s-a mutat în comuna Poienari din Prahova, la părinții săi, unde s-a căsătorit. Pe când soția sa era însărcinată în luna a șasea, la trei ani după ieșirea din închisoare, a fost din nou arestat și a mai făcut aproape opt ani de temniță, până la decretul din 1964. Soția l-a așteptat, deși i se trimisese geamantanul cu haine al soțului, pentru a-l crede mort. Când a ajuns acasă, Marin Răducă și-a văzut pentru prima oară fiica, la locul de joacă. Aceasta avea deja 7 ani. În detenție i-a cunoscut pe Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide și pe alți mari mărturisitori din închisori care prin trăirea lor profund creștină au atins sfințenia, precum și mari personalități ale culturii române care au fost supuse unui regim de exterminare de către autoritățile comuniste. Rămăsese în ultimii ani fostul deținut politic anticomunist cu cea mai mare perioadă de detenție în viață și totodată singurul supraviețuitor al valului de arestări din timpul perioadei antonesciene.
Acum doi ani a acodat un interviu Preasfințitului Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, pentru Doxologia. Interviul poate fi vizionat și pe YouTube:
Domnul Marin Răducă a primit în ianuarie 2019 distincția de membru senior de onoare al Ligii Studenților (LS IAȘI), în semn de recunoaștere și de mulțumire pentru activitatea desfășurată în tinerețe, pentru dârzenia și mărturisirea din cei 19 ani de detenție și pentru dragostea, îndrumarea și sprijinul pe care ni le-a oferit în toți acești ani.
Zeci de tineri au avut ocazia să-l cunoască, afirmând cu toții că trăirea sa creștină se ridica la nivelul părinților din Pateric. Când a vizitat Muntele Athos acum câțiva ani, i-a uimit pe călugări. Dragostea, limpezimea minții și profunzimea gândului pe care o avea îți străfulgera inima când îți vorbea – mereu expresiv, grav, zâmbind ca un copil – putând să topească și cele mai înghețate suflete de gerul acestui veac. Sfaturile sale sunt neprețuite. Privirea sa era o binecuvântare!
