Nicola cântă pentru copiii cu autism din Iasi, intr-un concert caritabil

0
91

Asociaţia „Surâsul Albastru”, însoţitorul copiilor cu autism, doreşte să marcheze împlinirea celor 30 de ani de libertate printr-un concert caritabil. Spectacolul, intitulat „S-a întâmplat într-o iarnă”, va avea loc pe 15 decembrie, de la ora 18, în Sala „Unirii” (fostul Cinematograf „Victoria”) și o va avea ca invitat pe NICOLA, alături de Andra Botez Band, trupa HomeTown Dance, Sabina Maria Hultoană (prof. Cristina Todi, Colegiul „Octav Băncilă”) și Anastasia Hromei (prof. Mădălina Corduneanu, Școala de Balet „Prime Agency”).

Evenimentul, organizat la 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, își propune strângerea fondurilor necesare susținerii copiilor aflați în grija asociației prin continuarea programelor de terapie recuperatorie, foarte necesară pentru micuții care manifestă tulburări din spectrul autist (TSA).

În urmă cu 30 de ani, aceşti copii ar fi ajuns, în cel mai fericit caz, în secţiile de psihiatrie ale spitalelor, tulburarea de care suferă ei nefiind pe atunci nici foarte cunoscută, nici diagnosticată. Aceşti copii poate ar fi sfârşit în acele spitale ale groazei unde erau aruncaţi toţi cei născuţi cu diferite probleme şi care, la vremea respectivă, erau o povară pentru sistem.

Între timp, lucrurile s-au schimbat. Copiii cu tulburări din spectrul autist au început să primească terapie, să fie recuperaţi, să meargă la şcoală în învăţământul de masă. Lucrurile au evoluat în favoarea lor datorită terapiei. „De cinci ani, în preajma sărbătorilor de iarnă organizăm spectacole caritabile. Ne dorim să fie darul nostru pentru copii, pentru părinți, dar și pentru terapeuții care lucrează cu acești micuți. Au nevoie să știe și să simtă că nu sunt singuri”, a spus Cristina Nichita, vicepreședintele asociației.

Totodată, evenimentul are ca obiectiv şi promovarea înţelegerii problemelor cu care se confruntă copiii cu autism şi familiile lor, dar este şi o ocazie pentru schimbarea atitudinii față de ei prin eliminarea barierelor în ceea ce privește integrarea lor în comunitatea ieşeană. Pentru a schimba în bine destinele acestor copii e nevoie de sprijinul autorităților, instituțiilor și companiilor locale în vederea dezvoltării serviciilor sociale, educaționale, iar parteneriatul cu Ateneul Național din Iași este un bun exemplu. „Nu este pentru prima oară când primim sprijinul Ateneului și îi mulțumim domnului manager Andrei Apreotesei pentru susținere. Este importantă colaborarea cu autoritățile și ne bucură sprijinul pe care îl primim”, a precizat Cristina Nichita.

„Surâsul Albastru“ este o asociație nonguvernamentală, cu personalitate juridică română, înființată în 2012, și este licențiată ca prestator de servicii sociale – terapie persoane diagnosticate cu autism de către Ministerul Muncii. În 2014, a deschis Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale Comunitare pentru Persoane cu Dizabilităţi, unde a oferit terapie la peste 200 de copii. Grupul de terapeuți lucrează zilnic cu micuții, iar rezultatele se văd. În cei cinci ani de activitate au fost recuperați mulți copii, care merg acum la grădiniță sau la școală, în învățământul de masă. Momentan, 30 de copii primesc terapie zilnic. Viziunea asociației este schimbarea percepției la nivel de societate a ideii de autism asociată unei persoane condamnată pe viață, în autism – persoana specială cu posibilitatea de integrare și autonomie, care poate aduce contribuții comunității în care trăiește.

Un bilet la concert costă 45 de lei şi se pot rezerva la adresa de email surasulalbastru@gmail.com. Se pot face şi donaţiil în contul asociației – IBAN: RO31BRDE240SV04984172400 BRD IAȘI.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here