Noi resurse online la Muzeul Național al Literaturii Române Iași

0
54

În dorința de a rămâne aproape de public în perioada în care vizitele la muzeele literare ieșene și toate evenimentele culturale sunt suspendate, Muzeul Național al Literaturii Române Iași a pregătit o serie de noi resurse și expoziții în spațiul virtual, care valorifică patrimoniul MNLR Iași.

Astfel, pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro și pe pagina noastră de Facebook, cei interesați vor regăsi atât povești ale obiectelor de patrimoniu, fotografii din arhivă, cât și publicații de specialitate, din domeniul muzeografiei și al istoriei, toate puse la dispoziție publicului în așteptarea momentului când ne vom redeschide porțile.

Printr-un simplu click pe noua platformă online eMuzeu, vizitatorii virtuali au acces la:

„eTabularium” – o serie de expoziții online, care valorifică bogatul patrimoniu de fotografii de arhivă. Prima expoziție din cadrul acestui proiect este dedicată scriitorilor români: Barbu Ștefănescu Delavrancea, Cezar Petrescu, Mihai Codreanu, Otilia Cazimir, Vasile Voiculescu, Tudor Vianu, George Oprescu, Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu, Ștefan Augustin Doinaș, Ion Negoițescu, Tudor Arghezi, Demostene Botez și Zaharia Stancu.

„Un click pe patrimoniu” – o serie specială de postări, care permite accesul la colecțiile muzeale în perioada în care vizitele sunt suspendate.

Anuarul Muzeului Național al Literaturii Române Iași” (2013-2018) – acesta poate fi descărcat de publicul interesat de domeniul patrimoniului național cultural, dar și de istorici.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

49 + = 57