Noua colectie de toamna Bag Expo si Expomineralia, la Palas Mall

0
55

Iesenii sunt întâmpinati la Palas Mall cu noi ediții ale târgurilor Bag Expo și Expomineralia, care aduc în prim plan articolele must-have ale sezonului de toamnă.

Doamnele și domnișoarele vor avea nenumărate motive de shopping, pentru că la Palas Mall se desfășoară, de miercuri până duminică, 17 – 21 august 2016, noi ediții ale târgurilor Bag Expo și Expomineralia. La parterul Atriumului, se reinstalează universul acesoriilor, de unde clientele își pot alege cât de multe genți își doresc, pentru că le sunt prezentate nenumărate modele. Această ediție prezintă colecția de toamnă, astfel încât pot opta pentru modele care să dea personalitate garderobei lor în noul sezon. Pentru cei care vor să mai profite de zilele călduroase vor fi și reduceri la o selecție de modele de genți de vară. Iar pentru că se apropie începutul noului an școlar, copiii și părinții găsesc la Bag Expo rucsaci și genți pentru toate preferințele, încăpătoare, comode și în culori vesele. Bag Expo reunește aproximativ 6.000 de articole: plicuri elegante, genţi casual sau sport, genţi pentru plajă, poşete pentru petrecerile nocturne, clutch-uri cu cristale Swarovski, trollere şi genţi de voiaj, serviete şi diplomate, rucsaci, borsete, genţi pentru laptop, portofele, curele și multe altele.

În paralel, în Atriumul Palas Mall, cei pasionaţi de pietre preţioase şi semipreţioase, prezentate sub formă de bijuterii sau de obiecte de decor, vor descoperi piese deosebite la Expomineralia. Vor găsi peste 150.000 de bijuterii, accesorii, decoraţiuni şi alte obiecte lucrate cu măiestrie, din minerale aparte. Articolele cu un design deosebit sunt create din roci, flori de mină, geode, cristale, lemn, pietre preţioase şi semipreţioase, care provin din peste 50 de ţări ale lumii. Mai mult de 180 de tipuri de pietre, cu forme şi culori diferite, au fost utilizate pentru crearea bijuteriilor. Cei pasionaţi vor putea afla care sunt proprietăţile fiecărei pietre, ce se potriveşte zodiilor şi personalităţilor lor sau cum le pot influenţa starea de sănătate, iar cei care vor să își creeze propriile accesorii, pot face asta în sectorul de workshop.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 35 = 39