O nouă reprezentație a spectacolului „Dănilă Prepeleac Gem Seșăn”

0
52

Spectacol de teatru „Dănilă Prepeleac Gem Seșăn”, regia Octavian Jighirgiu, sâmbătă, 21 octombrie, ora 11.00 în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”. Nerecomandat persoanelor sub 16 ani. Preț bilet 15 lei/ 10 lei cu reducere

„Spectacolul meu pornește dintr-o atitudine interogativă la adresa perioadei absurde pe care o traversăm. E multă trăncăneală. Parcă nu mai dialogăm, ci ne lătrăm unii altora „judecățile valoroase”. Agresivitatea a atins cote alarmante. Imoralitatea e ridicată la rang de produs vandabil. Nonvaloarea se lăfăie în prime-time, detronând elitele. Derizoriul se insinuează permanent îndărătul lucrurilor importante, sufocându-le. Mă simt oarecum inadecvat contextului în care trăiesc. Straniu sentiment…

Povestea lui Ion Creangă, o parabolă a existenței sufocate de nevoi, dar și de ispite, devine pretextul unui rechizitoriu la adresa realităților prezentului. E un act de creație onest în raport cu mine însumi. Tinerii actori din spectacol sunt exponenții unei generații care-și caută propriile forme de expresie.

„Dănilă Prepeleac Gem Seșăn” e o aventură scenică altfel căreia îi corespund multiple teme de actualitate. E o invitație la dialog deschisă celor cărora le pasă, celor care nu și-au închis complet aripile, celor care persistă în căutare.

Ion Sapdaru, Alina Dincă-Pușcașu, Bobo Burlăcianu, Victoria Bucun, Adrian Buliga și Aurel Asanache, alături de actori, sunt tovarășii mei de călătorie. Ei nu au abdicat de la ceea ce consideră a fi misiunea artistului în societate – amplificarea prin efect de lupă a problematicilor acute. Împreună am pus într-o lumină nouă realitatea înconjurătoare, dând frâu liber impulsurilor misterioase din noi în contextual artei pe care o practicăm.

Cred că e important ca instituțiile publice de cultură să renunțe la temeri în raport cu publicul lor și să propună proiecte care pot desțeleni apucături și metehne ale societății, care pot deranja pentru a provoca schimbarea mentalităților. Consider că aceasta este calea sigură spre o identitate culturală lucid asumată.

„Dănilă Prepeleac Gem Seșăn” e doar un început, un suport ludic pentru o chestionare nonconformistă a bunelor și relelor noastre. Spectacolul e, în egală măsură, și un show plin de viață în care actorii fac dovada întregului lor arsenal. Se cântă, se dansează, sau se improvizează pe o temă dată înainte de reprezentație. De concentrarea și acuratețea interpretării lor depinde echilibrul fragil al acestei construcții complexe. Sper ca încercarea prin care trec să-i aducă mai aproape de performanța pentru care, nu-i așa, frecventăm sălile de spectacole!„ Octavian Jighirgiu, regizor

Vă invităm la spectacolul „Dănilă Prepeleac Gem Seșăn” sâmbătă, 21 octombrie, la ora 11.00, în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”.  Biletele au fost puse în vânzare la următoarele prețuri: 15 lei/ 10 lei cu reducere pentru elevi, studenți, șomeri și pensionari și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

40 + = 41