O universitate uitată a Iașului își retrage acțiunea din instanță împotriva Băncii Transilvania

0
1
Fostul sediu al Universitatii Mihail Kogalniceanu

Universitatea „Mihail Kogălniceanu” din Iași, de care ieșenii uitaseră că mai există, a renunțat la procesul intentat împotriva Băncii Transilvania, dosar în care instituția de învățământ solicita ridicarea suspendării operațiunilor bancare asupra conturilor sale. Decizia a fost consemnată de Judecătoria Iași, după ce reclamanta a depus o cerere oficială de renunțare la judecată, iar banca și-a exprimat acordul expres față de această solicitare.
Potrivit documentelor aflate la dosar, acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 22 aprilie 2026 și avea ca obiect emiterea unei ordonanțe președințiale. Universitatea cerea instanței să oblige banca să ridice temporar măsura de suspendare a operațiunilor bancare instituită printr-o notificare emisă în octombrie 2025.
Instituția de învățământ susținea că blocarea conturilor afectează grav funcționarea curentă și solicita, printre altele, posibilitatea efectuării unei plăți de aproape 40.000 de lei reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă unei cereri reconvenționale formulate într-un alt dosar aflat pe rolul Judecătoriei Iași. În cerere era solicitată inclusiv aplicarea unor daune cominatorii de 1.000 de lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea măsurii cerute.
La termenul de judecată, părțile nu au fost prezente, însă instanța a luat act de documentele depuse la dosar. Pe 5 mai 2026, Universitatea „Mihail Kogălniceanu” a transmis o cerere scrisă prin care a anunțat că renunță la judecarea cauzei. Ulterior, pe 8 mai 2026, Banca Transilvania a comunicat instanței că este de acord cu retragerea acțiunii.
Judecătorii au reținut că, potrivit Codului de procedură civilă, reclamantul are dreptul de a renunța oricând la judecată, iar în situația în care cererea este formulată după primul termen de judecată, aceasta necesită acordul părții adverse. În acest caz, banca și-a exprimat explicit consimțământul.
Prin hotărârea pronunțată, instanța a luat act oficial de renunțarea la judecată și a dispus închiderea dosarului având ca obiect ordonanța președințială formulată de Universitatea „Mihail Kogălniceanu” împotriva Băncii Transilvania.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here