Opera Nationala Iasi va avea noul sediu in Copou, pe un domeniu de 12.000 mp!

0
80

Primarul Mihai Chirica și președintele Consiliul Județean Iași Costel Alexe au prezentat noul amplasament propus pentru construirea viitorului sediu al Operei din Iași.
Concret, este vorba de o suprafață de circa 12.000 de metri pătrați, parte din terenul pe care se află sediul ApaVital SA și care este în proprietatea Consiliului Județean, la intersecția bulevardului Carol I (aleea Grigore Ghica Vodă) cu strada Mihai Costăchescu. Primăria va încheia un protocol de colaborare cu Consiliul Județean, în urma căruia va prelua terenul respectiv și îl va preda Ministerului Culturii pentru a-l integra în programul național, cu finanțare parțială de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, de construire / reabilitare de sedii pentru opere.
Avantajele acestui amplasament sunt evidente și aș puncta doar două: Copoul este o zonă care „respiră” cultură (prima universitate din țară, Casa Pogor, Biblioteca Centrală Universitară, Colegiul «Costache Negruzzi», Grădina Copou etc.) și, în plus, există un punct de vedere aproape unanim al oamenilor de cultură pentru realizarea în zonă a unei astfel de instituții de cultură. Cred că o propunere mai bună, susținută atât de administrația locală, cât și de cea județeană, și îmbrățișată de toată comunitatea locală nu poate exista! Avem încredere că și Ministerul Culturii va demonstra aceeași deschidere și că va demara procedurile pentru ca Iașul cultural să aibă Opera pe care o merită!”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Planurile nu se opresc aici. Tot în colaborare cu Consiliul Județean municipalitatea vrea să închidă o „rană” de care patrimoniul cultural al Iașului suferă de prea multă vreme: consolidarea și reabilitarea clădirii Filarmonicii „Moldova”!
Soluția este diferită în acest caz: tot printr-un parteneriat cu Consiliul Județean, dar și cu Episcopia Romano-Catolică, Primăria să preia clădirea Filarmonicii pentru a o consolida printr-o linie de finanțare prevăzută în noul Program Operaţional Regional (2021 – 2027) și la care municipalitatea este eligibilă.
Este un proiect ambițios și frumos, parte a unei viziuni de realizarea a unei Axe Culturale Nord – Sud, care să pornească de la Colegiul de Artă «Octav Băncilă» și să coboare, prin Filarmonică, curtea Teatrului Național și parcul unde am început deja lucrările, spre Catedrala Mitropolitană și strada Sf. Petru Movilă”, a mai spus primarul Mihai Chirica.
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here