Parazitul de la Curtea Berarilor

0
136

Mai mulţi  consumatori de la Curtea Berarilor îl acuză pe patron că i-a ameninţat şi înjurat pentru simplul motiv că au cerut bon fiscal. Acest borfaş, pe numele său, Iulian Coman, şi-a extins berăria în mod ilegal, cu ajutorul  fostului viceprimar şi prefect, Romeo Olteanu. Pe numele său există mai multe plângeri penale.

Manole Iulian Coman, patronul Curţii Berarilor din zona centrală a Iaşului, a recidivat din nou, în stilul nesimţit ce îl caracterizează. Mai mulţi consumatori au fost înjuraţi de acesta pentru simplul motiv că au cerut bon fiscal la produsele cumpărate de la terasa amplasată ilegal în zona Esplanadei Cub. „Am cerut bon fiscal la consumaţie unui ospătar şi după câteva secunde a apărut la masă un individ cu o atitudine  ameninţătoare, care, fără să se prezinte,  ne-a întrebat ce problemă avem. I-am spus că avem nevoie de bon fiscal şi patronul, după cum am aflat pe parcurs, a început să strigePentru ce vrei, mă, bon, pentru nişte sarmale amărâte? Dă-i, mă, un bon, mârlanului ăla”. Peste această atitudine, produsele cumpărate nu aveau preţurile afişate şi nici gramajul”, ne-a spus un pelerin. Patronul nesimţit nu este la prima abatere. Presa din Iaşi i-a alocat acestuia spaţii ample, în care a punctat de-a lungul timpului aspecte despre afacerile dubioase ale acestuia, cât şi scandaluri referitoare la atitudinea faţă de angajaţi sau clienţi şi hărţuirea sexuală a angajatelor.

Protejatului prefectului prins băut la volan

Despre acest borfaş se ştie că este un protejat al prefectului adept al lui Bachus, Romeo Olteanu, care nu ratează nici o săptămână fără să fie prezent cu amanta în incinta restaurantului. „La Curtea Berarilor, de cand a deschis, nu a existat zi să nu vina fostul viceprimar (n.r. Romeo Olteanu) cu fufe să se simtă bine şi de asta patronul e foarte obraznic şi nu respecta nici programul de funcţionare, pe angajaţi îi ţine în sezonul de vară numai în probe şi numai studente care arată bine şi sunt flexibile .A avut o mulţime de reclamaţii de la locatari din zonă, cu muzică dată la maxim. Spre stupoarea multor locatari nu s-a luat nici o măsură, acolo fiind şi Poliţia Locală, care închide ochi la fiecare reclamaţie a cetăţenilor”, a spus un alt client. Acest individ a mai fost administrator şi la Restaurantul „Bolţile Domneşti”, unde hărţuia sexual angajatele şi îşi trata ospătarii ca pe nişte sclavi.

Afacerile borfaşului de la Curtea Berarilor

Conform „antiţepari.ro”, soţii Ioana şi Manole-Iulian Coman au mai multe firme construite pe schema de asociere-administrare: părţi egale, iar ea administrator. Majoritatea acestora au acelaşi obiect principal de activitate: comerţul cu ridicata al materialelor de construcţie. şi o caracteristică ce le uneşte: ţepele trase în primul rând statului şi nu în ultimul rând partenerilor de afacere care au avut încredere în ei. “Fortus Construct”SRL Tomeşti, judeţul Iaşi (J22/1581/2005, CUI 17687724) a fost radiată în urma falimentului, la 1 aprilie 2013. Patronii ei au fost, în părţi egale Manole-Iulian Coman (n. 19.07.1965) şi Ioana Coman (n. 15.02.1974). Statul şi toţi partenerii de afaceri care nu au reuşit să îşi încaseze banii datoraţi de cei doi au fost ţepuiţi, pentru că niciunul dintre creditori nu a primit nimic în urma lichidării firmei. Bugetul local al municipiului Iaşi a fost văduvit şi el de 145.542 lei, care, neîncasaţi, au fost luaţi de apa sâmbetei. PIRAEUS BANK a rămas şi ea cu ochii în soare după cei 118.241,77 lei pe care a încercat zadarnic să îi recupereze. În cursul anului trecut, Iulian Coman a fost la un pas de intra în puşcărie din cauza unei amenzi penale neplătite, dintr-un dosar în care fusese condamnat în 2012.

Ţeapa cu pensiunea Cardinale

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a pierdut şi ea în acest faliment 317.800,36 lei. Banii au fost daţi ca finanţare, prin intermediul Programului SAPARD, Măsura 3.4 – “Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice care să genereze activităţi multiple şi venituri alternative“, pentru construirea pensiunii Cardinale. Cum firma a intrat în faliment, Agenţia de Plăţi s-a înscris la masa credală, să îşi recupereze banii. În mod normal, ar fi fost simplu să se întâmple acest lucru, prin valorificarea la licitaţie a pensiunii. Numai că patronii au fost mai şmecheri şi au transferat pensiunea, cu tot cu maşini şi bunuri, pe altă firmă, “Empire Cardinale”SRL. De ce nu a solicitat şi obţinut administratorul/lichidatorul judiciar anularea acestor transferuri patrimoniale rămâne iarăşi o chestiune tipic românească. (sursa antitepari.ro)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here