Părintii unei fetite bolnave de cancer din Iasi, obligati de instantă să continue tratamentul medical

0
100

Magistrații Judecătoriei Răducăneni, județul Iași, au emis o ordonanță prin care Petru și Maria Nedelcu sunt nevoiți să continue tratamentul Biancăi, fetița lor de opt ani care suferă de cancer. Inițial, oamenii au refuzat ca fetița să fie operată, de teamă ca medicii i-ar putea fura organele.

Există o sedință judecătorească emisă de Judecătoria Răducăneni cu privire la obligativitatea efectuării dreptului copilului și punerii în practică a acestei sendințe prin evaluarea și continuarea tratamentului”, a declarat, pentru Libertatea, purtătorul de cuvânt al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Iaşi, Tiberiu Bantaş.

Părinții Biancăi și-au dat acordul în scris pentru ca fetița să fie investigată medical la o clinică de oncologie din Timișoara. Cu toate acestea, tatăl a contestat decizia instanței, iar apelul va fi judecat la Tribunalul Iași.

Am luat legătura cu Serviciul de Ambulanță din Iași care ne va pune la dispoziția părinților și copilului un mijloc de transport specializat cu medic și urmează să facă o deplasare la Timișoara, Spitalul de Pediatrie, secția Oncologie, pentru evaluare și eventualul tratament”, a explicat Tiberiu Bantaş.

În cazul în care părinții vor refuza tratamentul Biancăi, reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului spun că se va putea apela inclusiv la executorul judecătoresc.

Petru și Maria Nedelcu au spus că medicii ar putea fura organele copilei în eventualitatea unei noi intervenții chirurgicale. Bianca a fost operată la vârstă de patru ani, însă cancerul a recidivat.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here