Pasarea Rock revine la Iasi, intr-un spectacol extraordinar cu efecte speciale si cascadorii

0
59

La sfarsitul acestei saptamani, pe 31 octombrie, de la ora 19.00, Pasarea Rock va concerta la Iasi, pe scena Casei de Cultura a Studentilor. Cu aceasta ocazie, Pasărea Rock lansează si primul său album muzical, „Legenda”, în cadrul unui format unic la nivel european și special creat pentru a surprinde publicul. Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Josef Kappl, Nicu Patoi și Sorin Voinea promit o experiență de neuitat pentru spectatori.
Albumul Legenda este esența existenței unei trupe prezentă pe piața muzicii românești de doi ani și jumătate, fiind rodul muncii consecvente și reprezântând renașterea genului muzical, cu influențe din folclorul românesc și cel balcanic.
Pasărea Rock împletește stilul muzical al anilor ‘70 cu influențele moderne și ne bucurăm că prin muzica noastră am atins iubitori ai rockului de toate vârstele. Ne mândrim să descoperim adolescenți care vin la concertele noastre și savurează muzica pe care o cântăm cu plăcere de-o viață”, a declarat Mircea Baniciu.
În ultimii doi ani și jumătate de existență a trupei, am realizat foarte multe lucruri deosebite. N-am stat pe loc, ci am muncit consecvent și roadele încep să se vadă: lansăm primul album muzical Pasărea Rock, completat de turneul de promovare în peste 10 orașe ale țării. Prin Legenda vrem să aducem o schimbare în domeniu, într-o vreme în care muzica e lipsită de conținut și mesaj”, a completat Josef Kappl.
Am crescut și ne-am format pe ritmuri de rock, iar acum e timpul să dăm înapoi ceva din ce am primit și să formăm generațiile care vor duce tradiția mai departe. Prin Legenda ne propunem să aducem în fața publicului un album rock de esență tare”, a conchis Ovidiu Lipan Țăndărică.
Organizatorii pregătesc un spectacol inedit și incitant, care se va desfășura pe fondul unor efecte speciale, cascadorii și proiecții, menite să transmită publicului spiritul Pasărea Rock. Spectatorii vor fi transpuși într-o atmosferă medievală, de poveste, membrii formației urmând să fie protagoniștii unor scene care amintesc de haiducii de odinioară.
Biletele se pot achiziționa direct de la agentia de bilete a Casei Studentilor din Iasi, de pe site-ul basmecucai.ro și iabilet.ro, mai multe detalii fiind disponibile pe pagina de Facebook Pasărea Rock. Pretul unui bilet este cuprins intre 50 si 70 de lei.
Despre Pasărea Rock
Pasărea Rock este un proiect lansat pe piața muzicală din România în martie 2014. Ajunşi la vârsta maturităţii artistice, Mircea Baniciu, Josef Kappl și Ovidiu Lipan Țăndărică au înţelepciunea de a nu se rupe de trecut, ci de a căuta în experienţa comună a tinereţii puterea şi forţa de a duce mai departe o poveste care a făcut legendă, povestea trupei care i-a consacrat, Phoenix. Proiectul este întregit de Sorin Voinea și Nicu Patoi. De la înființare, trupa a lansat șapte melodii, două EP-uri și un videoclip, iar turneele susținute de Pasărea Rock anul trecut au confirmat, la nivel național, succesul proiectului. Repertoriul Pasărea Rock include compozițiile originale precum Praznic năprasnic, Călușandra, Pasărea Calandrinon, Legenda, Epitaf, Zoreaua, piese din prima operă rock-simfonic Meșterul Manole, cum ar fi Pe Argeș în jos sau Rugăciune către Domnul și hituri binecunoscute interpretate de Mircea Baniciu, Hanul ulciorului nesecat sau Eșarfă în dar.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

53 + = 59