PDI 2022, o ediție de colecție, cu șapte președinți de onoare

0
74

La Iași vor sosi peste 100 de lectori din țară și din opt țări. Este prima manifestare medicală care se va relua în format fizic, în Capitala Moldovei
De unsprezece ani, Primăvara Dermatologică Ieşeană (PDI), o manifestarea ştiinţifică naţională cu participare internaţională, reuneşte specialişti de renume, medici, rezidenţi, farmaciști, asistenți medicali şi studenţi care doresc să afle ultimele noutăţi în domeniu. Iniţiativa evenimentului aparţine prof. univ. dr. Daciana Brănişteanu, de la Facultatea de Medicină a Universității de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi, șeful Clinicii de Dermatologie din cadrul Spitalului Clinic CF. Conferinta este organizată de Asociaţia Dermatologilor din Moldova (ADEM), sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, a Societății Române de Dermatologie, a Societății de Medici și Naturaliști,a Colegiului Medicilor și Farmaciștilor si a Spitalului Clinic CF. La prima ediție, la PDI au participat medici preponderent din zona Moldovei, dar au fost și lectori internaționali, specialiști sosiți și din alte zone ale țării, făcând ca manifestarea să fie una națională și nu regională, acest lucru dovedind dorința inițiatorilor ca evenimentul să fie un amfiteatru deschis pentru cât mai mulți participanți.
Evenimentul a crescut constant și a ajuns ca în cele 10 ediții anterioare să însumeze peste 13.500 de participanți din România și din 12 țări, dar și peste 700 de cursuri, workshopuri și prelegeri.
PDI, devenită un reper pe harta manifestărilor academice medicale, a reunit și o serie de evenimente satelit. Este vorba despre cursuri de educație medicală continuă pentru medici și farmaciști, în cadrul cărora au fost abordate teme de maxim interes și de ultimă oră, motiv pentru care au întrecut ca participare foarte multe alte conferințe. Prin DermatoFocus-urile organizate pe patru direcții – dermatita atopică, psoriazis, infecțiile cu transmitere sexuală și boala venoasă cronică, Asociația Dermatologicilor din Moldova a devenit recunoscută de către Colegiul Medicilor ca organizația formatoare de educație medicală continuă.
ADEM s-a remarcat încă de la început prin numărul impresionant de membri și nu doar dermatologi, ci și de medici din alte specialități, asistenți medicali și farmaciști. La cursurile DermatoFocus participarea este gratuită, ceea ce arată interesul crescut pentru formarea medicală continuă a viitorilor specialiști, care astfel au ca mentori reputate cadre universitare. De remarcat este și parteneriatrul solid cu industria farmaceutică, parteneriat bazat pe respect și recunoaștere a profesionalismului reciproc.
PDI a adus în spațiul evenimentelor medicale noțiunea de interdisciplinaritate, considerată, în 2012, un concept de pionierat de care era mare nevoie, dovadă fiind și numărul mare de participanți atrași de această idee novatoare. Dacă la început a fost privit reticent, ulterior conceptul a fost preluat de aproape toate societățile medicale, ceea ce a dovedit, încă o dată, spiritul vizionar al inițiatorilor.
Consecvenți acestui concept și convinși că pacientul trebuie tratat holistic, ca un ansamblu, nu pe piese de puzzle, am creat o manifestare de anvergură. Nu ne-am oprit nici măcar în pandemie, când totul părea că se blocase. Am fost spontani, ne-am reinventat, ne-am regrupat, am acceptat noul, am înțeles că va trebui să mizăm mult pe tehnologie și am mutat sălile de conferințe în studiourile online. Inclusiv spațiile expoziționale au fost reinventate și am amenajat standuri virtuale pentru industria farmaceutică. Numărul participanților a explodat, iar ideea noastră curajoasă a fost preluată. În acest an ne vom reîntâlni în sălile de conferințe. O dată ce pericolul a trecut, revenim la viața noastră și vom pregăti o ediție care se anunță a fi una de excepție”, a spus prof. univ. dr. Daciana Brănișteanu, co-președinte al manifestării, alături de prof. univ. dr. Simona Georgescu, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.
Lectori de renume din opt țări
Alături de prelegeri și cursuri, organizatorii au conturat șapte ateliere de lucru în care se va concentra experiența practicienilor care au confirmat prezența la PDI. Va avea loc din nou mult așteptatul concurs de epostere pentru studenți și rezidenți, o tradiție întreruptă în pandemie și care va fi reluată. Evident, toate lucrările se vor regăsi într-o nouă ediție a volumului „Dermatologia la interfața cu alte specialități”, care va fi lansat la PDI.
Ediția din acest an va avea șapte președinți de onoare, personalități ale lumii medicale. Este vorba despre Prof. Dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, prof. dr. Lăcrămioara Ionela Şerban, decanul Facultății de Medicină din cadrul UMF Iași, academicianul prof. dr. Călin Giurcăneanu, președintele Societății Române de Dermatologie, prof. dr. Demetrios Spandidos, profesor emerit al Universității din Creta, un reputat virusolog și cercetător în domeniul oncologiei, fondatorul prestigioasei rețele editoriale Spandidos Publications, care reunește 12 reviste de impact internațional, prof. dr. Torello Lotti, Universitatea „Guglielmo Marconi” și președintele World Health Academy, Italia, prof. dr. Niazi Khusrow, Universitatea Emory, SUA, membru al Consiliului American de Cardiologie, și Prof. Dr. Dominik Heim, Universitatea din Basel, fost președinte al European Venous Forum, membru de onoare al Societății Elvețiene de Chirurgie, al Societății Elvețiene de Chirurgie Generală și Traumatologie, al Societății Europene pentru Traumatologie și Chirurgie de Urgență. Vicepreședinți sunt prof. dr. Diana Deleanu (Cluj-Napoca), prof. dr. Monica Hăncianu (Iași), prof. dr. Luminița Smaranda Iancu (Iaşi), cercet. șt. gr. I dr. Vasile Benea (Bucureşti), conf. dr. Daniel Boda (Bucureşti), conf. dr. Daniel Constantin Brănişteanu (Iaşi), șef lucrări dr. Mihai Glod (Iași), dr. Alin Nicolescu (Bucureşti), dr. Daniel Costache (Bucureşti) și dr. Dana Mihaela Jianu (Bucureşti).
În sălile de conferință vor susține prelegeri 14 lectori internaționali din opt țări, alături de peste 100 de lectori sosiți de la toate centrele universitare din țară și nu numai.
La Primăvara Dermatologică Ieşeană, Comitetul ştiinţific invită lectori care au deja confirmată probitatea profesională, au calităţi oratorice exceptionale şi au o experienţă largă în a susţine prelegeri medicale. Nu este vorba doar despre simple lucrări științifice. PDI este o școală de dermatologie în care învățăm cu toții”, a conchis prof.univ.dr. Daciana Brănișteanu. Ca și la edițiile anterioare, participarea studenților va fi gratuită.
Evenimentul va avea loc în perioada 3-7 mai, la Hotel Internațional, având asociate cursuri pre și post-conferință.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here