Pensionarii cu libere de transport pot sa isi vizeze legitimatiile pe 2019

0
87

În perioada 1 aprilie – 30 mai 2019, pensionarii care deţin legitimaţii de călătorie gratuite acordate conform H.C.L. nr. 129/2017, completată şi modificată prin H.C.L. nr. 405/2019, sunt aşteptaţi la punctele de vânzare ale C.T.P. Iaşi cărora le sunt arondaţi, pentru aplicarea vizei pe anul 2019

Borderourile de la centrele de vizare ale C.T.P. Iaşi conţin persoanele cărora le-au fost eliberate legitimaţii de călătorie noi (verzi, cu sigla Centenarului) pe parcursul anului 2018. Dacă o persoană care îndeplineşte condiţiile legale nu se regăseşte pe borderou, se va adresa biroului Direcţiei de Asistenţă Socială (D.A.S.) din Şos. Naţională nr. 43, pentru a se verifica motivul omisiunii.

Pentru aplicarea vizei, angajaţii de la centrele de vizare ale C.T.P. Iaşi vor verifica actul de identitate şi cel mai recent cupon de pensie. Beneficiarii trebuie să aibă domiciliul stabil şi să ridice pensia în municipiul Iaşi (dacă una dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, legitimaţia va fi reţinută de angajatul de la centrul de vizare şi returnată către D.A.S. cu menţiunea respectivă).

Persoanelor sub 65 de ani le vor fi vizate legitimaţiile dacă valoarea pensiei este de cel mult 1550 de lei (în cazul în care pensia depăşeşte această valoare, legitimaţia va fi reţinută de angajatul de la centrul de vizare şi returnată către D.A.S. cu menţiunea respectivă).

Din anul 2018, pentru persoanele fără venituri care au vârsta mai mare decât cea legală de pensionare au fost acordate legitimaţii de călătorie gratuite, în cazul acestora verificându-se la vizare ca domiciliul stabil să fie în municipiul Iaşi.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here