Peste 10 mii de ieseni şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Iaşi, în anul 2019

0
49

În anul 2019, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Iaşi au fost încadrate în muncă 10.526 persoane, dintre care 4.155 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 3.424 au peste 45 de ani, 2.769 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 2.806 au între 25 și 35 de ani, iar  1.527 sunt tineri sub 25 de ani (1.526 tineri NEET).

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 5.093 provin din mediul urban, iar  5.433 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii profesionale (2.795), urmate de cele cu studii liceale şi postliceale (2.675) și studii primare sau fără studii (2.264). Numărul celor cu studii gimnaziale este de 1.418 iar cei cu studii superioare sunt în număr de 1.374.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Iaşi în anul 2019, 7.786 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a AJOFM Iași, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în anul 2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 16.035 persoane.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

65 − = 62