Piata Unirii si parcul din fata Teatrului National vor fi reabilitate si modernizate

0
94

Două din cele mai importante obiective cultural-istorice din Municipiul Iaşi fac paşi concreţi spre reabilitare şi modernizare. Este vorba despre reabilitarea Pieţei Unirii şi a parcului din faţa Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”.
În privinţa Pieţei Unirii, după obţinerea tuturor avizelor de la instituţiile abilitate, săptămâna trecută a fost semnat Ordinul de începere a contractuluiu de proiectare cu firma Capital Vision din Bucureşti, în valoare de 67.500 lei, fără TVA. Durata contractului este de 2 luni.
În prezent, reabilitarea obiectivului din centrul oraşului este în faza de elaborare a documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie.
Cu privire la lucrările de reabilitare, primarul Mihai Chirica a subliniat proiectantului că, în conformitate cu prevederile contractului, este obligat să păstreze aspectul arhitectural al întregului areal studiat. „Piaţa Unirii este un simbol nu doar pentru ieşeni, ci pentru întreaga Românie, date fiind evenimentele atât de importante care s-au petrecut aici. De aceea, am cerut proiectantului să ţină cont de toate aspectele cultural-istorice ale Pieţei Unirii, atât în ceea ce priveşte pavimentul, mozaicul, ansamblul statuar al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, spaţiile verzi. În acelaşi timp, proiectul de reabilitare trebuie să fie unul integral, ca punte de legătură între Pietonalul Lăpuşneanu şi Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Dintre obiectivele care se vor regăsi în proiectul de reabilitare amintim refacerea mozaicurilor existente, reabilitarea şi modernizarea celor trei fântâni şi a ansamblului statuar al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, propunerea unui mobilier urban interactiv care să respecte linia clasică, dar care să aibă în dotare şi facilităţi moderne (wi-fi, jardiniere, bănci cu posibilitatea încărcării dispozitivelor de comunicare alimentate cu panouri solare, iluminat stradal modern etc.). „Vreau să fie clar pentru toată lumea: după reabilitare şi modernizare, Piaţa Unirii îşi va păstra în integralitatea sa caracterul public, cu imposibilitatea înstrăinării vreunui metru pătrat către alte entităţi. Nu vor fi compromise sub nicio formă activităţile socio-culturale care se desfăşoară în zona respectivă. Piaţa Unirii trebuie să rămână un simbol pentru România”, a subliniat edilul-şef.
În ceea ce priveşte lucrările de la parcul din faţa Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, până în prezent au fost escavate circa 2.200 metri cubi de pământ, iar în acest moment documentaţia privind descărcarea arheologică este aproape finalizată, urmând a fi înaintată spre avizare Ministerului Culturii. „Din discuţiile avute atât la nivel local, cât şi la minister, în cursul lunii martie va veni şi avizul privind descărcarea arheologică. Avizul vine la timp, dat fiind faptul că începând din această primăvară, pentru că vremea o va permite, să putem trece la faza următoare a lucrărilor. Suntem în grafic şi, cu siguranţă, nu vor exista întârzieri şi ne vom încadra în termenul prevăzut în contract”, a completat primarul Mihai Chirica.
Aşa cum prevede contractul, durata estimată de execuție a lucrărilor este de 12 luni. Lucrările ce vor fi executate se ridică la peste 18,3 milioane lei. Terenul amenajat va avea o suprafață de 9.744 metri pătrați, din care spațiile verzi reprezintă peste 7.200 de metri pătrați.
Proiectul include amenajarea, sistematizarea verticală și refuncționalizarea zonei ca spațiu cultural cu exploatarea cât mai eficientă a spațiului existent, păstrarea compoziției existente a ansamblului cu componente de personalizare și intervenții în noi amenajări și completări cu elemente de mobilier urban, realizarea și montarea de elemente constructive (teatru de vară în aer liber, foișor, panou pentru expoziții, fântână interactivă, fântâni cu cascadă, fântâni de apă potabilă, gradenă circulară, toalete ecologice cu autocurățare), amenajarea de spații verzi, repoziționare arbori, trasee de circulații pietonale, iluminat exterior parc etc.
Conform proiectului, lucrările vor include demolarea fântânilor existente și realizarea unor fântâni și construcții anexe în conformitate cu normele și exigențele actuale în construcții. Totodată, vor fi modernizate aleile și trotuarele, iar instalațiile și finisajele vor fi refăcute integral.
Lucrările de intervenție asupra esplanadei sunt următoarele:
– axul central va fi degajat și subliniat de o bandă de vegetație joasă, gazon și aranjamente floricole, cu lățimea de 12 metri, însoțită de două alei amplasate simetric față de ax;
– în zona centrală a esplanadei se va realiza în ax o fântână interactivă, de formă dreptunghiulară, cu jocuri de apă și lumini;
– adiacent fântânii interactive din centru se va amplasa o gradenă circulară, care va asigura vizibilitate spre fântâna interactivă, Catedrala Mitropolitană și Teatrul Național;
– se va reface sistematizarea verticală și poziția zidurilor de sprijin existente care traversează axul central;
– în dreptul zidurilor de sprijin care se vor reface, între scările situate pe cele două alei laterale axului, sunt prevăzute trei fântâni decorative succesive care subliniază axul central;
– pentru a primi lumină pe toată durata zilei, cele patru statui din parc vor fi reamplasate pe partea de nord-vest a traseului pietonal central, cu fața spre sud-est;
– pe latura opusă statuilor, cu fața spre acestea, vor fi prevăzute gradene dispuse semicircular, concentrând vizibilitatea spre fântâna interactivă, lângă care și pe care se pot organiza spectacole în aer liber;
– sub gradenă sunt amplasate spațiile tehnice și de control ale parcului;
– în zona dinspre teatru, în locul unei fântâni din partea de nord-est, se propune un foișor cu suprastructură din metal și structură suport din marmură;
– de o parte și alta a axului central, deschis, vor fi prevăzute alei în umbra vegetației înalte;
– aleile secundare vor avea lățimea de 2,5 metri;
– căminele de termoficare vor fi dezafectate, iar terenul va fi reamenajat prin noi plantări;
– în proiectul de peisagistică s-a păstrat ideea dispunerii celor două masive vegetale către limitele laterale, adică strada I. C. Brătianu, respectiv aleea de acces la Casa de Oaspeţi „Sfântul Nicolae”, și sublinierea acestora cu o vegetație decorativă, variată, joasă;
– arborii de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt aflați pe traseul axelor propuse se vor muta pentru a elibera axul vizual propus;
– pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități se propune accesul prin alei în pantă sau la același nivel.
Obiectele de mobilier urban propuse în cadrul spațiilor amenajate sunt bănci, coşuri de gunoi, corpuri de iluminat înalte, reflectoare la nivelul gazonului (pentru iluminarea busturilor și arborilor), plăci comemorative, panouri afișaj, pavilion expozițional cu pergolă, videoproiector, cișmea cu apă potabilă, poartă de acces iluminată led pentru aleile secundare, soclu pentru busturile existente, sistem audio, basorelief din bronz.
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here