Poveste incredibilă la Iași. Un ieșean a ajuns în acte părintele unei fetițe născute din altă relație

0
260

Judecătoria Iași a admis o cerere formulată pe calea ordonanței președințiale prin care o mamă din Iași a solicitat suplinirea acordului fostului soț privind stabilirea numelui de familie al fiicei sale nou-născute. Hotărârea a fost pronunțată în contextul în care copilul, deși provenea dintr-o altă relație, era considerat în mod legal copil din timpul căsătoriei, ca urmare a prezumției de paternitate prevăzute de lege.

Cauza a avut ca obiect „ordonanță președințială – suplinire acord parental”, reclamanta solicitând instanței să dispună o măsură provizorie care să permită stabilirea numelui de familie al minorei și eliberarea certificatului de naștere.

Potrivit actelor analizate de instanță, reclamanta fusese căsătorită cu pârâtul, însă căsătoria a fost desfăcută printr-o hotărâre a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă ulterior prin decizia Tribunalului Iași. După divorț, mama a revenit la numele purtat anterior căsătoriei. Ulterior, aceasta a avut o relație cu un alt bărbat, din care a rezultat o fetiță născută în anul 2026.

Incredibil! A născut după divorț, dar fostul soț a rămas tatăl copilului în acte

Problema juridică a apărut deoarece minora fusese concepută înainte ca hotărârea de divorț să devină definitivă. În aceste condiții, conform regulilor privind filiația, fostul soț al mamei beneficia de prezumția legală de paternitate, chiar dacă mama susținea că tatăl biologic al copilului este o altă persoană.

Pentru stabilirea situației juridice reale, pe rolul instanței exista deja un dosar având ca obiect tăgada paternității.

Mama a arătat că a încercat să ia legătura cu fostul soț pentru a obține acordul necesar privind numele de familie al copilului, însă acesta nu a răspuns și nu și-a exprimat poziția.

În momentul în care a solicitat eliberarea certificatului de naștere, serviciul de stare civilă i-a comunicat că documentul nu poate fi emis în lipsa acordului tatălui prezumat, deoarece copilul era considerat născut în timpul căsătoriei.

Tată prezumtiv pentru a putea boteza copilul

Reclamanta a susținut că lipsa certificatului de naștere îi creează dificultăți importante, întrucât nu putea beneficia de concediul și indemnizația pentru creșterea copilului și nu putea îndeplini demersurile necesare pentru botezul minorei.

În motivarea hotărârii, instanța a făcut referire la dispozițiile Codului civil și ale legislației privind actele de stare civilă, potrivit cărora, atunci când părinții nu se înțeleg asupra numelui copilului, instanța de tutelă poate decide asupra acestuia. Având în vedere că lipsa acordului tatălui prezumtiv împiedica întocmirea certificatului de naștere, instanța a admis cererea mamei.

Astfel, până la soluționarea dosarului privind tăgada paternității, minora va purta numele de familie al mamei. Totodată, serviciul de stare civilă a fost obligat să elibereze certificatul de naștere cu această mențiune.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here