Povestea fotografiei unicat a lui Mihai Eminescu, aflată în colecția personală a unei avocate din Iași

0
99

Fotografia a fost realizată în anul 1884, când poetul avea 34 de ani. Imaginea a fost imortaliztă în atelierul marelui Nestor Heck, unul dintre cei mai importanți fotografi ai vremii. Începând de anul trecut, obiectul se află în grija avocatei Gianina Vera Poroșnicu, după ce de-a lungul vremii a trecut prin mai multe colecții private.

“O minte iscoditoare, o educaţie filosofică şi o voinţă uriaşă de a stăpâni cunoașterea lumii. Sunt calitățile incontestabile ale lui Mihai Eminescu, un fenomen pe care îl consider încă viu, din care încă îmi hrănesc mintea și sensibilitatea. Este și motivul pentru care atât eu, cât și familia mea am ales să îi venerăm memoria și să aducem în căminul nostru mostre ale geniului său.

Avocată fiind de profesie, cunosc importanța nemărginită a cuvintelor și forța cu care acestea pot schimba lumea. Provin dintr-o familie în care s-a cultivat de timpuriu plăcerea lecturii. Tatăl meu ne-a înconjurat de cărți, iar în unele cazuri a adus în proximitatea noastră exemplare unicat, extrem de valoroase, din opera lui Mihai Eminescu. Aveam acasă, în colecția particulară, ediții princeps din lucrările lui Eminescu, exemplare pe care le-am privit mereu cu admirație și respect.

Așa s-a născut și dragostea mea pentru cuvinte. Am urmat liceul de filologie-istorie, am scris poezii cât am fost în liceu și am ales să mă folosesc tot de cuvinte și în profesia mea, cea de avocat. Odată cu reabilitarea Casei Joseph Zoller, o valoroasă clădire de patrimoniu din centrul Iașului, am avut privilegiul să aduc în acest spațiu o fărâmă de Eminescu: o fotografie nobilă, unicat a poetului.

Fotografia a ajuns în colecția mea personală în anul 2020. Este vorba despre o imagine realizată în atelierul lui Nestor Heck din Iași, când poetul avea în jur de 34 de ani. Cel mai probabil, a fost făcută în vara lui 1884, adică la scurt timp după primul acces de boală. Chipul său este deja marcat de suferință, dar, chiar și așa, trădează noblețea și profunzimea gândirii și simțirii sale.

Lui Eminescu nu îi plăcea să se lase fotografiat. Neprețioasa imagine a fost realizată printr-o farsă. Câțiva prieteni junimiști au complotat și l-au păcălit că vor face o fotografie de grup. L-au convins astfel să intre în atelierul lui Nestor Heck, unul dintre cei mai apreciați fotografi ai vremii. Se pare că atunci când artistul a declanșat aparatul foto, prietenii s-ar fi retras și a rămas doar poetul. Astfel, Nestor Heck devine unul dintre cei patru fotografi care l-au imortalizat pe Mihai Eminescu.

În fotografie, poetul poartă un costum alb, de vară. Chipul său are o lumină unică, strălucitoare, dar cu o privire îndurerată. Se citește deja povara unui destin nefericit.

Mărturisesc că nutresc o prețuire aparte pentru acest obiect. Îl păstrez cu grijă în colecția mea personală, așezat pe șemineul Casei Joseph Zoller. Rama foto este originală și este realizată din lemn masiv, de nuc, lucrată manual. Pe spatele ei este ștampila cu numele atelierului lui Nestor Heck.

De altfel nu este singurul obiect original pe care îl dețin. Casa Joseph Zoller găzduiește fotografii prețioase ale Principesei Elena Cuza și Regina Maria a României.

Pe 15 ianuarie se împlinesc 171 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. O personalitate copleșitoare, o minte strălucită, un poet care ne îmbogățește încă prin farmecul limbajului și bogăția operei sale. Cu el alături, nu mai suntem nicicând singuri!”

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here