Convoi de 11 vagoane distruse, duse la Pascani pentru a fi reconstruite de la zero

0
88

Un convoi feroviar format din 11 vagoane, dintre care nouă vor fi duse la modernizare la Pașcani, a plecat din Craiova. Vagoanele sunt într-o stare deplorabilă, acestea fiin folosite in ultimii ani ca adapost pentru  oamenii străzii, însă nu este pentru prima oară când profesioniștii de la Electroputere VFU Pașcani fac minuni.

Din vagoane va rămâne doar structura metalică și boghiurile, urmând ca restul să fie reconstruit de la zero – dotat cu scaune ergonomice, instalație de aer condiționat, afișaj electronic și uși cu acționare automată. După un astfel de proces de modernizare, durata de viață a vagonului aparținând operatorului feroviar de stat CFR Călători va fi prelungită cu minimum 20 de ani.

Contractul cu Electroputere VFU Pașcani pentru modernizarea vagoanelor aparținând CFR Călători a fost semnat în cursul anului 2019. Club Feroviar a arătat recent că în cursul anului trecut, de când societatea de stat este condusă de Dan Marian Costescu, nu a mai fost lansată nicio licitație pentru modernizarea de vagoane. Toate procedurile lansate în sistemul electronic de achiziții publice în 2020 au vizat repararea de vagoane, și nu modernizarea lor. (M.G.)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here