Pregătiti bonurile pentru loteria bonurilor fiscale! Duminică are loc o extragere specială

0
83

Ministerul Finanțelor Publice va organiza duminică, 27 decembrie, o nouă extragere ocazională, la care vor participa bonurile fiscale câștigătoare emise în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie 2015. Fondul de premiere alocat acestei extrageri este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Astăzi vor fi extrase bilele care vor desemna luna, ziua și valoarea bonurilor câștigătoare. Dacă numărul cererilor de revendicare depășește o sută, va fi organizată o a doua extragere, pentru că pot fi doar 100 de bonuri câștigătoare.

Extragerea ocazională va avea trei etape, după cum urmează:

– etapa I: va fi extrasă o bilă pentru determinarea lunii bonurilor câștigătoare;

– etapa II: va fi extrasă o bilă pentru determinarea zilei bonurilor câștigătoare;

– etapa III: vor fi extrase 3 bile pentru determinarea valorii bonurilor câștigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al C.N. „Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile. La extragere participă toate bonurile fiscale emise în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie 2015, fără a fi necesară înregistrarea prealabilă a acestora într-o bază de date.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF.

Un bon fiscal este considerat câștigător doar dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul și seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data și ora emiterii, precum și numărul de ordine). Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câștigătoare în prima etapă de selecție, va elibera o copie a acestora cu mențiunea „conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenței, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP și ANAF. În situația în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de un milion de lei este împărțit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticității bonurilor câștigătoare. Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile, se constată depășirea numărului de maximum 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării celor 100 de câștigător

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here