Sfântul Ștefan este sărbătorit de creștinii ortodocși în fiecare an, pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Există credința că acesta îi ajută pe bolnavi și pe cei plimbați de multă vreme prin judecăți. O veche tradiţie spună că aceia care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de multă vreme cu persoane foarte orgolioase trebui să aducă să aducă în casa lor o icoană cu Sfântul Ştefan, sfinţită în această zi. Un alt obicei păstrat din vechime este ca, pentru sporul casei și sănătatea rudelor bolnave sau păgubite , în această zi să se dăruiască o icoană a Sf. Ștefan sau o candelă nouă, aprinsă.
Tot în ziua praznicului se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachetele cu mâncare se împart şi persoanelor tinere, care poartă numele primului mucenic Ştefan. În Muntenia, în anumite zone, se coc Pâinicile lui Ștefan, din aluat de cozonac, sau mucenici cu miere, care se sfințesc la biserică, apoi se împart copiilor săraci, ele amintind de pietrele cu care a fost ucis sfântul. Se spune și că, în această zi, persoanele certate trebuie să se împace.
Iar o altă credință din bătrâni ne învață ca în ziua praznicului să nu pornim la drum, căci deplasările în zone montane şi în locuri izolate, făcute în această zi, îi pun călătorului viața în pericol. Stefan este primul din sirul de martiri crestini, fiind ucis, în anul 33, pentru că îi întărea pe credincioşi în credinţă și îi mustra pe iudeii cei necredincioşi, spunându-le tuturor din legi şi din prooroci că din zavistie şi din nedreptate au omorât pe Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel aşteptat din veac. După ce diaconul a murit zdrobit de pietre, trupul lui a fost aruncat spre a fi mâncat de fiare şi de păsări şi a zăcut neîngropat o zi şi o noapte. Apoi, moaştele lui au fost duse în taină departe de Ierusalim şi îngropate în taină de un grup de bărbaţi evlavioşi, la îndemnul unui învăţător al legii evreieşti, care mai târziu a crezut în Hristos.
