Primaria a reluat concursul cu premii “Cine urateste mai mult imaginea Palatului Culturii”. Alte doua benzi desenate, lansate la Iasi

0
82

Fara sa contina o minima legenda despre intentiile expimate in plansele in care arhitectii firmelor de arhitectura Artehnis SRL din Iasi si SC Mas Art Design din Miercurea Ciuc s-au intrecut in distrugerea peisajului din fata Palatului Culturii, Primaria Iasi indeamna din nou iesenii sa voteze doua asa-zise solutii arhitecturale care trateaza viitoarea imagine a esplanadei din fata Palatului Culturii. Intr-una din imagini se vede schematizata o constructie care poate insemna la fel de bine o iesire dintr-o statie de metrou, un aprozar sau un veceu public, ori transpunerea mediocra a unui student la Arhitectura care a vizitat pentru prima oară Muzeul Luvru.
Futurismul acestor creatori de benzi desenate intrece de asta data cubismul arhitectilor bucuresteni care au reusit sa imbrace in sticla si metal, opere arhicunoscute de arhitectura clasica ale capitalei. In struto-camila din imaginile lansate astazi in spatiul public se observa o extindere peste limita esplanadei, a unor fasii sterpe de zone intre care nu exista nicio congruenta, doar daca punem aceste zone in relatie cu dezastrul lasat pe b-dul Stefan cel Mare, poate de aceeasi arhitecti de duminica.
Hidoşeniile pe care vi le prezentam in imagini deriva dintr-un concurs de solutii organizat de municipalitatea ieseana pentru reconfigurarea si reamenajarea zonelor din jurul Palatului Culturii (piața din fața Palatului și spațiul verde din spatele Palatului). Iesenii pot vota, in orb, aceste 4 propuneri, pană la inceputul saptamanii viitoare, pe 19 decembrie.
Dacă vreuna dintre cele două variante va primi punctajul necesar și din partea comisiei de jurizare, municipalitatea va scoate la licitație realizarea proiectului tehnic în vederea implementării soluției alese. Concursul de soluții a fost lansat, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, pe 23 august, fiind organizat ca o procedură independentă, cu acordarea de premii, respectiv: premiul I – 8.000 lei, premiul II – 5.000 lei și premiul III – 3.000 lei, conform Legii 98/2016 privind achizițiile publice.
Suprafaţa de teren pentru care se caută soluții de amenajare este de 17.317 metri pătrați, piaţa Palatului Culturii având 14.506 metri pătrați, iar spaţiul verde din spatele edificiului 2.811 metri pătrați.
Radu SEICARUpalatul-culturii-solutia-2-pagina-5-1000palatul-culturii-solutia-2-pagina-6-1000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here