Primaria aloca peste 1 milion de lei pentru pensionarii ieseni, sub forma de tichete de Pasti

0
69

Cu ocazia Sărbătorilor de Paști pensionarii ieșeni vor primi ajutoare sub formă de tichete sociale valorice. Acțiunea este organizată de Primăria Municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Socială. Acţiunea se află la a XX-a ediţie.
Beneficiarii campaniei sunt 10.433 de pensionari ale căror pensii cumulate nu depășesc suma de 1.300 de lei inclusiv (pensionari de drept și pensionari pe caz de boală), precum și 780 de asistenți personali ai persoanelor cu dizabilități. Valoarea unui carnet cu tichete sociale este de 100 de lei, fiind compus din 10 tichete a 10 lei fiecare.
Pentru a primi astfel de tichete valorice pensionarii trebuie să se afle în baza de date a Casei Județene de Pensii, să aibă domiciliul în Municipiul Iași și să se afle în plată cu luna martie 2023.
Tichetele valorice vor fi distribuite în perioada 6 aprilie – 5 iulie 2023, între orele 8:30 și 15:30, în următoarele locuri:
• Căminul de Pensionari „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Str. Codrescu nr. 6 – pentru beneficiarii cu domiciliul în zona COPOU;
• Cantina de Ajutor Social, Str. Sf. Andrei nr. 70 – pentru beneficiarii cu domiciliul în zonele CENTRU, GARĂ;
• Direcţia de Asistenţă Socială, Şos. Naţională nr. 43 – pentru beneficiarii cu domiciliul în zonele PODU ROŞ, BULARGA;
• Centrul de Cartier Nicolina, Str. Petre Ţuţea nr. 2 – pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul / zona NICOLINA I şi II;
• Centrul de Cartier Păcurari, Șos. Păcurari nr. 34 – pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul / zona PĂCURARI;
• Centrul de Cartier Tătăraşi, Str. Vasile Lupu nr. 8 – 2 – pentru beneficiarii zonelor TĂTĂRAȘI, METALURGIE, T. VLADIMIRESCU;
• Centrul de Cartier Alexandru cel Bun, Str. Tabacului nr. 1A – pentru beneficiarii cu domiciliul în zonele ALEXANDRU CEL BUN – DACIA;
• Centrul de Cartier Frumoasa, Bd. Poitiers nr. 20 – 22 – pentru beneficiarii cu domiciliul în zonele BUCIUM şi FRUMOASA.
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here