Primăria Iasi va prelua Spitalul CFR pe care il va transforma in spital universitar cu sprijinul UMF

0
91

Primarul Mihai Chirica şi rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” Iaşi, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, au avut o serie de discuții aplicate asupra unor proiecte cu impact major pentru sistemul medical ieșean.
Edilul-șef și rectorul UMF au convenit, mai întâi, asupra necesității stabilirii unui calendar comun de acțiuni ale Primăriei, Ministerului Sănătății și universității ieșene în vederea realizării proiectului Spitalului Regional de Urgență, astfel încât specializările propuse studenților și rezidenților UMF să răspundă nevoilor viitoarei unități medicale.
Totodată, primarul Mihai Chirica și-a manifestat disponibilitatea de a sprijini prin misiunile diplomatice ale Primăriei promovarea ofertei academice și a imaginii UMF Iași în străinătate, în țările și localitățile cu care municipalitatea colaborează, în vederea atragerii de studenți și a realizării de parteneriate cu alte universități de profil.
Nu în cele din urmă, primarul și rectorul UMF au căutat soluții comune pentru preluarea Spitalului Clinic Căi Ferate Iași de la Ministerul Transporturilor la Municipiul Iași, UMF având oportunitatea unui moment istoric, acela de a realiza un spital universitar, coordonat de UMF și în parteneriat cu Primăria. Este de menționat faptul că atât UMF, cât și Consiliul Local și-au manifestat deja interesul pentru preluarea Spitalului Căi Ferate, având în vedere tradiția importantă și calitatea personalului medical și a întregii echipe. În context, rectorul UMF a argumentat că apariția unui astfel de spital universitar în Municipiul Iași ar asigura atât buna administrare a acestuia, cât și calitatea pregătirii studenților și rezidenților universității, concomitent cu îmbunătățirea imaginii universității și a punctajului acesteia în clasamentele internaționale de profil.
Discuțiile aplicate, argumentele fundamentate și interesul comun pentru bunul mers al sistemului sanitar ieșean au fost premisele unui consens care va sta la baza preluării Spitalului Căi Ferate de către Municipiul Iași, în administrarea UMF și în vederea realizării unui spital universitar de care Iașul are atâta nevoie. Am certitudinea că echipa de specialişti de la UMF Iaşi implicată în acest proiect va creşte calitatea actului medical şi va aduce plusvaloare domeniului medical ieşean!”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here