Primaria ridica masinile de pe trotuare pentru curatarea acestora. Programul activitătilor de deszapezire din acest week-end

0
64

Primarul Mihai Chirica a dispus Comandamentului de Iarnă al Municipiului să întocmească un plan de intervenții pentru seara de astăzi și pentru weekendul care urmează. Astfel, în această noapte, între orele 20.00 și 8.00, utilajele Citadin SA vor aduna, încărca și transporta zăpada din parcările de pe str.  Agatha Bârsescu și de la Teatrul Național, str. Matei Millo, str. 14 Decembrie, str. Cuza Vodă (tronson str. I. C. Brătianu – Târgu Cucu), pasajele „Octav Băncilă” și „Mihai Eminescu”, str. și șos. Păcurari, str. și șos. Nicolina.

Sâmbătă, 14 ianuarie, între orele 8.00 și 20.00, se vor încheia intervențiile eventual nefinalizate în cursul nopții și se va aduna, încărca și transporta zăpada de pe str. A. Panu, str. Palat, str. Sf. Lazăr și pasajul „Alexandru cel Bun”

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 14 spre 15 ianuarie, între orele 20.00 și 8.00, vor avea loc intervenții similare pe str. Gării, str. G. Muzicescu, str. Arcu și bd. T. Vladimirescu.

Duminică, 15 ianuarie, între orele 8.00 și 20.00, se va aduna, încărca și transporta zăpada de pe str. Elena Doamna și bd. Independentei, iar în noaptea spre luni, 16 ianuarie, între orele 20.00 și 8.0,0 se va interveni în același fel pe bd. D. Cantemir și str. Moara de Vânt.

Atentie! Masini ridicate de pe trotuare pentru activitatiele de deszapezire

Reamintim că primarul Mihai Chirica a făcut un apel public către conducătorii auto să își mute autovehiculele parcate pe străzile de categoria I, dar și de pe arterele și din parcările publice menționate mai sus. Acest lucru este strict necesar pentru eficiența acțiunilor de deszăpezire făcute de municiaplitate, curățirea completă a tramei stradale fiind, altfel, imposibilă. Intervențiile utilajelor de deszăpezire vor fi anunțate în zonele respective și prin intermediul unor fluturași care fi împărțiți de polițiștii locali și de alți angajați ai municipalității.

Comandamentul de Iarnă al Municipiului Iași este activat încă de la începutul sezonului rece și funcționează 24 de ore din 24. Eventualele probleme legate de starea drumurilor din municipiu pot fi sesizate la numărul de telefon 0232.236.000.

Condițiile meteo din următoarele zile sunt de natură să favorizeze apariția țurțurilor, atât pe acoperișul și balcoanele imobilelor, cât și în zona pasajelor rutiere. SC Servicii Publice SA va interveni în următoarea perioadă în zonele publice pentru înlăturarea acestora și facem apel la asociațiile de proprietari, instituțiile publice și private să intervină de îndată, dacă acest lucru este posibil, sau să sesizeze în cel mai scurt timp SC Servicii Publice SA la telefon 0232 267 392.

Marius GAVRILESCU

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here