Primul zbor Iasi-Timisoara leaga Moldova de Banat. Astazi a fost inaugurata noua ruta interna cu Tarom

0
67

In anul Centenarului, Moldova va fi legata de Banat, pe calea aerului, gratie companiei nationale Tarom. Astazi, Tarom a inaugurat ruta interna Iasi-Timisoara (si retur) ce va fi operata de patru ori pe saptamana, dupa cum urmeaza:            

– luni, miercuri si joi: decolarea din Iasi este la ora 08:30, iar aterizarea la Timişoara la ora 10:20. Zborul retur este programat la ora 10:45, sosirea in Iasi fiind la ora 12:25;

 – duminica: aeronava va decola spre Timisoara la ora 13:30, iar aterizarea va fi la ora 15:20. Zborul Timisoara-Iasi va avea loc la ora 15:45, ora aterizarii la Iasi fiind 17:25.

La Aeroportul International Iasi, primul zbor din capitala Moldovei in Vestul tarii a fost marcat printr-o conferinta de presa care a avut loc in Sala de Plecari a terminalului T2, la eveniment fiind prezenti conducerea companiei Tarom si a Aeroportului Iasi, precum si reprezentanti importanti ai comunitatii locale. Dupa discursuri, invitatii au taiat tortul tematic, iar publicul a avut ocazia sa urmareasca si cateva momente artistice traditionale, reprezentative pentru cele doua regiuni – Moldova si Banatul.

Pasagerii isi pot achizitiona bilete de pe site-ul companiei: www.tarom.ro, dar si de pe varianta mobila a site-ului www.tarom.ro sau prin agentiile proprii si partenere Tarom. In pretul biletului sunt incluse: transportul bagajului de cala in limita maxima de 23 kg (1 bagaj pentru Clasa Economy) +10 kg bagaj de mana, check-in in aeroport, la kiosk, online si pe mobil, cat si catering la bordul aeronavei

Marius GAVRILESCU

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here