PUZ-ul pentru Spitalul Regional de Urgentă a primit avizul unic

0
53

Consiliul Județean a eliberat avizul unic pentru Planul Urbanistic Zonal în vederea construirii Spitalului Regional de Urgență.  Comisia de organizare și dezvoltare urbanistică s-a întrunit pentru a verifica existența actelor necesare și valabilitatea acestora. În urma analizării documentelor, s-a constatat că avizul de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) lipsește, Primăria depunând doar un aviz de principiu pentru primul amplasament propus în vederea construirii Spitalului Regional de Urgență, documentul nefiind eliberat pentru PUZ.

În vederea obținerii avizului de la AACR, Consiliul Județean a făcut, în regim de urgență, demersurile necesare prin președintele Consiliului de Administrație al R.A. Aeroportul Internațional Iași. Actul necesar pentru aprobarea PUZ a fost trimis direct la CJ chiar în timpul ședinței comisiei de organizare și dezvoltare urbanistică. Cu toate că documentația depusă de Primăria Iași a fost inițial incompletă, Consiliul Județean s-a implicat, astfel încât să obțină autorizația, ceea ce a facut ca PUZ-ul să fie aprobat în mai puțin de 24 de ore.

Planul Urbanistic Zonal este esențial pentru realizarea următoarelor etape ale proiectului, așa cum au precizat și delegații Băncii Europene de Investiții în urma vizitei la Iași, de la începutul acestei săptămâni.   O nouă întâlnire între reprezentanții BEI și autoritățile centrale, cu scopul programării următorilor pași pentru dezvoltarea celor 3 proiecte care vizează construcția de spitale regionale va avea loc la începutul lunii aprilie.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here