Racla cu moaştele Sfintei Parascheva a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană de la Iaşi. Doar pentru ieseni

0
71

Racla cu moaştele Sfintei cuvioase Parascheva au fost scoase în această dimineaţă în curtea Catedralei Mitropolitane. Aceasta hotarare luata ad-hoc nu va fi urmata si de imblanzirea restrictiilor impuse de autoritati. 500 de oamenii vor putea sta pe scaunele care vor fi aşezate la 2 m unul de altul în curtea Catedralei. Locurile sunt doar pentru cei care au domiciliul în municipiu Iaşi. Oficialităţile nu vor mai sta anul acesta pe scenă lângă soborul de preoţi, ci alături de credincioşi în perimetrul în care sunt disponibile cele 500 de scaune. Acestea vor fi împărţite pe principiul primului venit, dar cu condiţia ca participantul să aibă domiciliul în municipiul Iaşi. 

Tradiţia scoaterii moaştelor în preajma hramului datează dinainte de 1989, iar reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au dorit să fie respectate, chiar dacă anul acesta sunt condiţii speciale. Creştinii ortodocşi o sărbătoresc astăzi pe sfânta cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea spirituală a Moldovei. Parascheva a fost o călugăriţă care a trăit în secolul al XI-lea doar 27 de ani. După două secole de la moarte, i-a fost descoperit trupul nedescompus şi de atunci a fost cinstită ca sfântă. Moaştele sale au fost aduse la Iaşi în secolul al XVII-lea de domnul moldovean Vasile Lupu.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here