Se spune despre comici ca au un umor contagios, despre saraci ca au o rabdare proverbiala, despre prosti ca au idei fixe si nu pot fi contrazisi cu usurinta, dar despre resursele inepuizabile ale marlanilor de bloc, specie ce tinde sa devina majoritara in aceasta „capitala a culturii”, nu se spune nimic. Nici de bine, nici de rau. Marlanul de bloc este bipedul ala pe care framantarea genetica a inaintasilor cu 4 clase si cacatoare langa lanul de petunii si brusturi, continua sa-l mentina in acel stadiu primar al unei existente searbede pe care individul, in altruismul sau instinctual, tine cu tot dinadinsul sa o impartaseasca cu ceilalti. Asa cum codru-i frate cu austriacul, si marlanul de bloc lupta sa fie intr-o stransa comuniune cu vecinii, impreuna cu care vrea sa-si imparta gunoiul, duhoarea mocasinilor, parturile, convorbirile cu ma-sa care-i trimite gogonele si barabule, sau cu sotia plecata la spalat babe in peninsula, care-i vorbeste marlanului sacadat, din cauza nepotului care-i face revizia, iar toparletele ofteaza cu compasiune- „e rupta saraca de treaba!”.
Din aceasta specie de neam prost se trage si bipedul pe al carui covoras din fata usii se regasesc toti sosonii si adidasii chinezesti ai familiei. Incaltarile imputite ti le lasi pe prispa la ma-ta, atunci cand te duci sa-i faci agricultura, sa i se infoaie motanului blana pe spinare de putoare, nu intr-o scara capsulata de bloc, fara nicio aerisire, cu singura exceptie data de gaurile din internita de pe acoperisul blocului, neschimbata de jumate de secol! Astfel de indivizi trebuie prinsi si bagati cu nasul in proprii sosoni, si lasati acolo pana incepe sa isi faca efectul drogul propriei mizerii, ca in cazul indianului care a tras o besina in metroul londonez si a vrut sa se faca nevazut. L-au prins oamenii si l-au adus la locul faptei. „Stai aici si miroase-o, ca-i a ta! Nu ne lasa numai noua placerea asta. Miroase-o aici, cu noi!”.
O alta specie de marlan de bloc este toparletele care a scapat de naveta, dupa ce i-a luat tac-su apartament in Iasi, dar bioritmul a ramas neschimbat, ca si proastele obiceiuri. Toparletele se scoala tot la 5, isi face jumari si deschide geamurile sa auda vecinii ca marlanul se duce la munca, tranteste de fiecare data niste blide ce stau in calea vreunui ibric care ramane vesnic nefolosit, pentru ca toparletele uita tot timpul sa-si cumpere nechezol, ragaie ca un porc de vreo 4 ori dupa ce bea apa cu sobolani de la robinetul ApaVital, trage apa la buda in nestire, dupa care, incantat de asa inviorare, inainte de a pleca la saiba, in virtutea celor 7 ani pe care i-a petrecut dupa fusta ma-sii, nu uita sa duca galeata la gunoi. Asa se face ca pe la 5.30-6.00, cand somnul este cel mai dulce, atat pentru copiii ne-navetisti cat si pentru parintii ce joburi normale, cu sculare la 7 si program de la 8, marletele de bloc se apuca sa tranteasca galeata cu gunoi de buza tomberonului, curatand astfel bunatatea de galeata electorala de orice rezid. Degeaba ii strigi „s-a inventat sacul menajer, toparlete! Asta iti permite sa te duci in pizda ma-tii direct la servici, fara sa te mai intorci in casa, in cartier sau in oras!”, ca toparletele nu se poate debarasa de tabieturile sale, continuand sa fie cocosul cu galeata al cartierului.
Nu in ultimul rand, aici iertat sa-mi fie misoginismul si generalizarea!, sunt ele, pitipoancele care-si ascund jegul sub straturi succesive de rimel si fond de ten, in fapt niste taranci scapatate sau studente flamande la care functioneaza doar intestinul subtire, de aici si legenda urbana cu tipul care iesea sa se distreze in campusurile studentesti cu siragul de carnati dupa gat. „Taiam porcul de Craciun, faceam doar carnati, ii puneam la uscat si, la sfarsit de saptamana insfacam vreo 5-7, ma duceam in Tudor si futeam pana dimineata. Cand ajungeam in campus se ducea vestea – „Vine Gicu cu aprovizionarea!””. Ei bine, aceste oropsite ale sortii care n-au dupa ce trage apa, sunt specia cea mai scarboasa, poate si pentru ca nu te astepti la compromisurile cele mai de jos din partea unor viitoare doamne. Departe de ochii si urechile satului, aceste fluorescente taranci isi ridica poalele si-si rup fermoarele pentru orice filfizon care le promite un meniu la Magic Pizza, asta insemnand pentru ele, potrivit vorbei populare, ca isi traiesc viata. Asa se face ca, pentru acest card de femeiusti, convietuirea la bloc se face dupa aceleasi principii caministe, cu buda pe hol si resou palmat sub pat, sa tina de cald la ovare. Nu de putine ori, aceste vesnice caministe isi arunca gunoiul straveziu in fata blocului sau in fata usilor de apartamente, lasand sa se vada ciorapii, tampoanele, prezervativele sau cojile de paine ori ambalajele de parizer la 4 lei batonu, si ala uns cu otet, sa nu se oxideze. In rest, despre doamne numai de bine si ferice de cei ce au fugit de convietuirea in comun!
Radu SEICARU
