Rafuieli cu rangi si topoare intre preotii din Arhiepiscopia Iasilor

0
60

Situaţie nemaiîntâlnită într-o biserică din Botoşani, duminică dimineață. Preoţii şi credincioşii s-au luat la bătaie în biserica din satul Schit Orăşeni, mărul discordiei fiind postul de preot în biserica respectivă.

Scandalul a început în momentul în care vicarul administrativ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, pr. Marian Timofte, şi inspectorul bisericesc pr. Florin Chirilă, au venit să îl „ungă” în funcţie pe noul preot al satului, Ovidiu Lăzărescu.

Acesta ar fi urmat să îl înlocuiască în funcţie pe Ioan Ungureanu, care a pierdut calitatea de preot, după ce a refuzat să îl pomenească pe mitropolitul Teofan la slujbe, notează botosaninews.ro.

În momentul în care au ajuns la biserică, reprezentanţii mitropoliei au dat peste preotul vechi, peste dascăl şi peste câţiva credincioşi, care s-au baricadat în ”Casa Domnului”.

Reprezentanții veniți de la Iaşi, însoţiţi de jandarmi şi de poliţişti, au spart uşa bisericii din lemn, cu topoare şi răngi, şi au intrat, iar sătenii spun că preotul a fost luat de gât şi agresat.

La 6.00 dimineaţă, părintele a venit la slujbă. S-a întâlnit cu femeia care vinde lumânări, cu dascălul, au intrat în biserică, s-au închinat şi s-a pregătit pentru Sfânta Liturghie. Au început ceasurile, a început rugăciunea şi au auzit portiere de maşini. Părintele, când a auzit, a ieşit la uşă. A închis prima uşă. Ei au venit cu ranga, cu topoarele, să zboare uşa bisericii care este monument istoric. Au venit să instaleze un alt preot. Părintele s-a aşezat în uşa bisericii şi, văzând că nu pot să spargă, l-au luat pe părinte de gât şi l-au trântit jos, l-au bătut cu picioarele şi i-au luat camera”, a povestit Violeta Ungureanu, soţia preotului caterisit.

Varianta Arhiepiscopiei Iasilor este cu totul alta.

O delegație a Arhiepiscopiei Iașilor s-a deplasat la biserica Parohiei Schit Orășeni din județul Botoșani pentru a-l prezenta comunității pe preotul delegat de Centrul Eparhial pentru a sluji pe perioada clarificării situației canonice a fostului preot Ioan Ungureanu, care a fost caterisit de Consistoriul Arhiepiscopiei Iașilor, decizie confirmată și de instanța superioară, Consistoriul Mitropolitan. Această deplasare s-a făcut la solicitarea enoriașilor din această parohie, care au trimis două memorii la Centrul Eparhial, fiecare însoțit de câteva zeci de semnături. Această acțiune canonică și legală, desfășurată în chip pașnic pe tot parcursul ei de credincioși din parohie împreună cu delegați ai Centrului Eparhial, a fost obstrucționată încă de la început de fostul preot Ungureanu, care se afla în biserică, dar fără a fi început vreun slujbă, și de câțiva susținători ai săi, unii aduși din alte localități, care au recurs la cuvinte jignitoare, amenințări și bruscări. În fața acestor manifestări violente, reprezentanții Arhiepiscopiei Iașilor au preferat să se retragă, menținând același comportament pașnic, după cum se poate vedea și din imaginile filmate”, se arata intr-un comunicat emis de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor

Preotul Ioan Ungureanu de la biserica de lemn din localitatea Schit Orăşeni, comuna Cristeşti, a fost sancţionat de Consistoriul eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor după ce a fost acuzat de: schismă, neascultarea faţă de feţele bisericeşti, de contrazicerea publică a poziţiei bisericii, de insultă, calomnie, defăimare şi clevetirea în public, dar şi de instigare la atitudini şi fapte negative şi de săvârşirea Sfintelor Taine.

Marius GAVRILESCU

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

49 − = 44