Regele Mihai nu va fi prezent la funeraliile sotiei sale, Regina Ana

0
91

Regele Mihai nu va veni la funeraliile Reginei Ana. Decizia a fost luată, luni, la recomandarea medicilor.
Un colegiu alcătuit din cinci medici curanți ai Regelui Mihai I, de diverse specialități, au făcut recomandări împotriva participării Majestății Sale la funeraliile Majestății Sale Defuncte Regina Ana. Regele Mihai I va rămâne pe perioada Funeraliilor Regale în reședința din Elveția, alături de prieteni și apropiați, de angajați ai Casei Majestății Sale și de două maici ortodoxe detașate la reședință. Această decizie a fost luată cu mare părere de rău. La funeraliile Majestății Sale Defuncte Regina Ana vor lua parte ASR Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, ASR Principele Radu, ASR Principesa Elena, ES domnul Alexander Philips Nixon, ASR Principesa Sofia, ASR Principesa Maria, domnul Nicolae Medforth-Mills și domnișoara Elisabeta Maria Biarneix. La funeralii și-au anunțat prezența membri ai Familiilor Regale străine. Numele lor vor fi anunțate joi, 11 august 2016“, se arată într-un comunicat al Casei Regale a României.
Familia Regală anunţase, duminică, că va consulta, luni, medicii, pentru a vedea dacă Regele Mihai poate participa la funeraliile Reginei Ana, declară Principesa Margareta.
Întrebată, duminică, la Săvârşin, unde a avut loc prima slujbă de comemorare, în ţară, a Reginei Ana, în prezenţa Principesei Moştenitoare Margareta şi a Principelui Radu, dacă Regele Mihai va veni la funeraliile Reginei Ana, Principesa Margareta a răspuns că întîi trebuie consultaţi medicii.
Trebuie să ne consultăm, luni, cu medicii, cu Regele Mihai, cu sora mea.Vom face un anunţ, cred, mâine (luni – n.r.) după masă“, a spus Principesa Margareta, potrivit mediafax.ro.
Duminică, Principesa Margareta şi Principele Radu au asistat, la Biserica Ortodoxă din comuna Săvârşin, la o slujbă de comemorare a Reginei Ana, alături de câteva zeci de persoane, unele venite de la zeci de kilometri depărtare.
Înmormântarea Reginei Ana va avea loc sâmbătă, de la ora 15.00, la Curtea de Argeş.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here