Romii si-au intins corturile in Parcul Expozitiei din Copou. „Tiganu’ cu sacu’”, lautari si florarese, printre atractiile din parc

0
73

Astazi, 5 aprilie, între orele 14 si 17, în parcul Expozitiei va avea loc un eveniment organizat de Asociatia Partida Romilor Pro Europa, în parteneriat cu Instituția Prefectului – județul Iași și Casa de Cultură ”Mihai Ursachi”. Acțiunea are drept scop promovarea și valorizarea minorității rome în contextul Zilei Internaționale a Romilor. În parcul Expoziției vor fi amplasate mai multe corturi tematice, „Cortul lăutarilor”, „Cortul meşteşugarilor”, „Cortul florăreselor”. Fiecare cort va avea un ghid care va oferi informaţii despre specificul promovat, lecţii practice doritorilor (arta lăutăriei, lecţii de dans specific, lecţii de conversaţie în limba romani, lecţii de iniţiere în meşteşuguri tradiţionale). Pe parcursul acțiunii se vor organiza animații muzicale susţinute de formaţii tradiţionale rome, standuri expoziţionale meşteşugăreşti. O echipă de animatori îmbrăcaţi în portul tradiţional rom, echipaţi cu câte un sac, „ sacul ţiganilor”, încărcat cu jucării şi dulciuri, vor împărţi copiilor prezenţi daruri în scopul sensibilizării acestora şi pentru diminuarea prejudecăţilor referitoare la sintagma „ te baga ţiganul in sac”. Doamnele vor primi flori de la florărese în contextul sărbătorilor de Florii. Vor fi organizate și concursuri pe tema culturii romilor şi se vor acorda premii în obiecte „hand made” realizate de meşteşugarii romi.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here